x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mai bine „mort în şanţ” decât cu Brexit amânat

Mai bine „mort în şanţ” decât cu Brexit amânat

05 Sep 2019   •   20:32
Mai bine „mort în şanţ” decât cu Brexit amânat

Premierul britanic, Boris Johnson, a promis joi că nu va amâna ieşirea Regatului Unit din UE, stabilită ultima oară pentru 31 octombrie, afirmând că ar prefera mai degrabă să „moară într-un şanţ” decât să facă aşa ceva, relatează Reuters.

Întrebat dacă le poate promite britanicilor că nu se va duce la Bruxelles să ceară o nouă amânare a Brexit, cum îi cere inițiativa legislativă adoptată miercuri de Camera Comunelor, premierul conservator a răspuns: „Da, pot. Mai bine aş muri într-un şanţ”.

„Nu se obţine absolut nimic (cu o nouă amânare). Care este sensul unei alte amânări?”, a adăugat el în faţa presei, după un discurs la o secţie de poliţie din nordul Angliei, făcând referire la respectiva lege, care-l împiedică să decidă un Brexit fără acord pe 31 octombrie.

Actul normativ pe care Johnson îl numeşte „legea capitulării”, argumentând că UE nu le va mai face nicio concesie britanicilor ştiind că aceştia nu vor putea ieşi din blocul comunitar fără un acord, l-ar obliga pe şeful guvernului de la Londra să ceară o nouă amânare a Brexit până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Cum aceste două condiţii sunt greu de îndeplinit, UE refuzând să renegocieze acordul convenit cu fostul premier britanic Theresa May dar respins de Camera Comunelor, iar în parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, adoptarea acestei legi îl împiedică practic pe Johnson să decidă o ieșire fără acord, la 31 octombrie.

După adoptarea acestei legi, care mai trebuie să fie votată şi în Camera Lorzilor şi apoi promulgată de Regină, Johnson a cerut alegeri anticipate pentru 15 octombrie, dar a pierdut votul din Camera Comunelor, care i-ar fi permis convocarea acestui scrutin. Un nou vot va fi organizat luni.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit Boris Johnson