x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Sistemul a pierdut bătălia în Plenul CSM

Sistemul a pierdut bătălia în Plenul CSM

de Ion Alexandru    |    16 Mai 2019   •   09:23
Sistemul a pierdut bătălia în Plenul CSM

După încercarea de blocare a lucrărilor Plenului CSM, prin neparticiparea, la şedinţa de miercuri, a reprezentanţilor parchetelor, sistemul a pierdut încă o bătălie importantă. Mandatul lui Lucian Netejoru la conducerea Inspecţiei Judiciare, dar şi concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie au fost validate, cu o majoritate de 9 la 6. În urma acestui vot, Netejoru, pe care susţinătorii fostei conduceri a PÎCCJ şi DNA nu îl agreează, va coordona anchetele disciplinare pentru următorii trei ani. Iar înlocuitorul lui Gheorghe Stan la şefia SIIJ urmează a fi numit înainte ca mandatul interimar al lui Bogdan Licu la conducerea Parchetului General să expire.

 

Şedinţa CSM de ieri a fost una plină de atacuri verbale între membrii Plenului, însă, în ciuda încercărilor de blocare a lucrărilor, toate punctele de pe ordinea de zi au fost atinse şi validate. Este vorba despre validarea rezultatelor concursului pentru numirea în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, de organizarea concursului pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, la care se adaugă propunerea de modificare a calendarului de concurs pentru numirea procurorilor de execuţie, de stabilirea comisiei de concurs şi de acordarea avizului conform pentru suplimentarea numărului de posturi în cadrul acestei structuri de parchet.

Reprezentanţii Secţiei de Procurori de la CSM, care au blocat, prin neprezentare, derularea acestei şedinţe, în cursul zilei de marţi, au fost prezenţi, ieri, asigurând cvorumul. Însă au încercat, alături de doi judecători, să anuleze concursul câştigat de Lucian Netejoru pentru ocuparea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare. Acesta a fost unicul candidat care s-a prezentat a concursul organizat în data de 28 martie şi care a obţinut punctajul maxim. În ciuda opoziţiei din interiorul CSM cu privire la validarea rezultatelor acestui concurs, mandatul lui Netejoru a fost validat, cu nouă voturi “pentru” şi şase “împotrivă”.

 

Ghinion pe toată linia

Al doilea motiv pentru care, iniţial, şedinţa a fost boicotată este organizarea concursului pentru conducerea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, după ce actualul şef, procurorul Gheorghe Stan, a fost numit, prin vot, de către Camera Deputaţilor, în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Conform Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, actele de urmărire penală întocmite de procurorii acestei secţii speciale sunt confirmate sau infirmate de procurorul ierarhic superior şi, în lipsa acestuia, de către procurorul general al României. Situaţia din Parchetul General este una atipică, în momentul de faţă, întrucât SIIJ are un şef care îşi termină mandatul, la conducerea Parchetului General se află interimar, până pe 19 iunie, Bogdan Licu, iar adjunctul SIIJ, Adina Florea, care instrumentează cele mai importante dosare ale acestei secţii, nu îşi poate infirma sau confirma propriile acte de urmărire penală. Printre cauzele instrumentate de Florea se află dosarele în care este urmărită penal Laura Codruţa Kovesi, dar şi speţe care îi vizează pe foştii locotenenţi ai acesteia de la “unităţile de elită” ale DNA de la Ploieşti şi Oradea.

 

Sperau să tragă de timp, până la plecarea lui Licu

Susţinătorii lui Kovesi din interiorul Parchetului, dar şi al CSM, sperau ca, odată cu finalizarea interimatului la conducerea Parchetului General al lui Bogdan Licu, noul şef, tot interimar, al PÎCCJ să fie Laura Oprean, o apropiată a lui Kovesi, astfel încât actele de urmărire penală din dosarele care o vizează pe aceasta din urmă să ajungă, pentru confirmare, pe masa lui Oprean, în lipsa unui şef plin la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Rămâne de văzut cât de rapid se va mişca Plenul CSM pentru numirea unui nou procuror-şef, pentru a dejuca total acest plan.

 

Ordinea de zi a Plenului, boicotată cu o zi înainte, a trecut la vot, cu 9 la 6. Concursul pentru conducerea Secţiei pentru Investigarea Magistraţilor a intrat în linie dreaptă.

Tensiuni fără precedent în şedinţa în care mandatul lui Lucian Netejoru la şefia Inspecţiei Judiciare a fost validat

 

×