x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis a promulgat legea dării în plată

Iohannis a promulgat legea dării în plată

13 Mai 2020   •   12:21
Iohannis a promulgat legea dării în plată

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile pentru stingerea obligațiilor asumate prin credite.

Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Astfel, legea urmează să intre în vigoare.

Legea a fost inițiată de parlamentarul ALDE Daniel Zamfir, care explica că proiectul legislativ clarifică situaţiile de "impreviziune" care apar atunci când instanţele ajung să judece dosare în care debitorii vor să se elibereze prin Legea dării în plată.

De-a lugul parcursului legislativ legea a stîrnit atît reacții politice, cat și ale sectorului bancar, care aprecia recent că legea dării în plată, alături de alte șapte inițiative legislative cu impact asupra sistemului bancar (plafonari de dobânzi, conversia creditelor, suspendarea plîții ratelor sau eliminarea titlului executoriu) vor avea impct asupra economiei și scăderea creditării.

Legea a suferit modificări de-a lungul timpului, noua formă fiind o modificare a legii 77/2016 privind darea în plată.

Mediafax

×
Subiecte în articol: klaus iohannis