x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reteta zilei: Pui Shanghai

Reteta zilei: Pui Shanghai

14 Mai 2019   •   20:30
Reteta zilei: Pui Shanghai

Ingrediente

100 g amidon de porumb

1 cească semințe de susan

4 lingurițe făină

2 lingurițe muștar simplu

6 lingurițe sos de soia

3 ouă

1 piept mare de pui

ulei

sare și piper

 

Mod de preparare

Pieptul de pui se spală bine și se taie în fâșii lungi.

Într-un vas mediu se adaugă sosul de soia, ouăle, muștarul, amidonul, făina, sarea  și se amestecă până se omogenizează. Într-un alt vas se toarnă semințele de susan. Se încinge uleiul într-o tigaie care nu lipește. Se dau fâșiile de pui prin amestecul rezultat iar în final prin semințele de susan și se pun la prăjit la foc mediu până capătă o culoare aurie. Se pot servi cu garnitură de cartofi prăjiți și salată verde. Poftă bună!

×
Subiecte în articol: Pui Shanghai