x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şova despre eventuala închidere a 100 de rute la CFR Călători: Sunt în reevaluare aceste obiective

Şova despre eventuala închidere a 100 de rute la CFR Călători: Sunt în reevaluare aceste obiective

13 Feb 2018   •   16:22
Şova despre eventuala închidere a 100 de rute la CFR Călători: Sunt în reevaluare aceste obiective
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat marţi, referindu-se la eventuala închidere a 100 de rute la CFR Călători, că se va lua o decizie după ce se va face o evaluare. El a spus că au fost organizate supracontroale, pentru a se constata dacă există flux de călători pe aceste rute. 

"Sunt în reevaluare aceste obiective. Am luat legătura cu autorităţile locale care susţin că nu este oportun să fie închise (rutele- n.r.) din cauza faptului că există o mare cerere din partea publicului călător, care însă nu se reflectă şi în casele de bilete ale CFR Călători. Am organizat supracontroale pentru a vedea exact dacă există flux de călători şi eventul doar neplătitori, aceste evaluări le vom face pe perioada cât încă trenurile circulă. În concordanţă cu ceea ce vom afla la sfârşitul acestor evaluări vom lua decizii", a spus Şova la Palatul Parlamentului, întrebat dacă există posibilitatea de a se închide aproximativ 100 de rute la CFR Călători. 

El a adăugat că decizia va fi luată în funcţie de cât de mulţi plătitori de abonamente şi bilete sunt pe respectivele rute. 

Lucian Şova a fost prezent la Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaţilor la o dezbatere pe tema "Accelerarea implementării marilor proiecte de investiţii în infrastructura rutieră". AGERPRES

×