Marele Tabu: (in)dependența justiției

M-am tot gândit și m-am răzgândit, punându-mi întrebarea: cum să încep acest articol, dar iată că președintele Klaus Iohannis îmi dă o nesperată mână de ajutor. Azi, cam pe la ora 16 și un pic, când a venit în fața jurnaliștilor pentru a le spune câteva cuvinte după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu și cu ministrul de finanțe, Viorel Ștefan, și  după ce a răspuns , mai mult sau mai puțin la obiect, la unele întrebări, domnul președinte al tuturor românilor s-a întors brusc pe  călcâie și a ieșit fără ca măcar să salute asistența. Treaba asta petrecându-se exact după ce i-a fost adresată o întrebare despre cum vede domnia sa independența justiției. Întrebare cate i-a fost  pusă și repetată, dar, din motive care îmi scapă, a rămas fără răspuns pentru că președintele Klaus Iohannis a adoptat poziția lui ,,n-aude, nu vede’’ și a părăsit încăperea.

Trec,deocamdată, peste impolitețea crasă de a nu îi saluta la plecare pe jurnaliști și ajung direct la întrebarea-cheie: a devenit, în opinia președintelui Klaus Iohannis, tema (in)dependeței justiției un ,,subiect tabu’’ și noi încă nu am aflat? Am pus intenționat între paranteze acest ,,in’’ pentru că, nu de azi de ieri, vedem că subiectul atât de sensibil al ,,independenței justiției’’ funcționează ca o perdea de fum menită să ascundă foarte numeroase și repetate abuzuri ale magistraților, pe care nimeni nu are voie să le cerceteze și să le sancționeze. Așa încât, practic, deciziile justiției din mioriticele noastre ținuturi au devenit ,,Marele Tabu’’ în statul de drepți, cu veleități de stat de drept! Statut conferit în deceniul în care la Cotroceni s-a aflat Traian Băsescu și care, din păcate, este păstrat ba chiar consolidat de către președintele în exercițiu, Klaus Iohannis.

Acestea fiind spuse și scrise, mă întorc la ideea cu care  vroiam să încep notațiile ce urmează. Aducă la ,, ordinul pe unitate’’ pe care l-au primit înregimentat-de–independenții jurnaliști și în baza căruia, după cum foarte corect a observat confratele Dan Constantin, noul ministru de justiție, Florin Iordache, trebuie demolat, pentru a împiedica ,,scoaterea Justiției de sub controlul sistemului’’. Un anumit fel de ordine la ordin, care confiscă teme dureroase și așteptări legitime ale societății românești  transformându-le în sloganuri propagandistice menite să ascundă periculoase intenții autoritariste. Triumfalista ,,campanie împotriva corupției’’ fiind exemplul cel mai semnificativ, prin aceea că folosește tema anti-corupției ca pe o ,,perdea de fum pentru slăbirea standardelor democratice’’. Formulare categorică pe care o aflăm într-o radiografie apărută în redutabilul cotidian ,,The Guardian și  al cărei autor nu este un român sau, mai rău, un fan al actualei guvernări, ci David Klark, fost consilier special în Ministerul britanic de Externe, actualmente consultant de politică externă.

  Dacă ministrul Florin Iordache s-ar fi oprit doar la o declarație de principiu- cum ar fi cea de la preluarea mandatului:,,avem nevoie de o justiție competentă și coerentă’’- totul ar fi fost bine și frumos. Numai că el a mers ceva mai departe spunând, cu subiect și predicat, că ,,procurorii lucrează sub autoritatea ministerului de justiție’’. Declarație de natură să irite peste înaltele autorități ale celor pe care Monica Macovei i-a impus a face parte din corpul magistraților, de unde nimeni nu i-a mai putut clinti. Cu atât mai mult cu cât, în vremea când s-a aflat la butoanele ministerului de justiție, colegul lor de breaslă, Robert Cazanciuc, le-a făgăduit că nimeni nu îi va putea clinti. Și așa a și fost.

 Poate că și treaba asta i s-ar fi trecut cu vederea lui Florin Iordache, dar el a recidivat și, cine știe?, poate că are de gând să meargă mai departe.  Totul culminând, deocamdată măcar, cu relansarea, de către noul titular al portofoliului justiției, a ideii unei iminente inițiative legislative privind răspunderea magistraților. Decizie pe care numaidecât independent – înregimentatele condeie jurnalistice au calificat-o ca fiind ,,neinspirată’’. La unison cu declarațiile iritate ale procurorului general, Augustin Lazăr, ale președintei CSM, Mariana Ghena, și ale președintei ÎCCJ, Iulia Cristina Tarcea. Persoane relativ recent investite în aceste dregătorii și care au respins, în mod categoric și  vehement, ideea. Ba chiar, atât doamna Iulia Cristina Tarcea cât și domnul Augustin Lazăr au reacționat curat în logica lui ,,ochi pentru ochi, dinte pentru dinte’’ declarând că, în cazul în care se va mai pune în discuție ideea adoptării unei legi a răspunderii magistraților, asta se va face doar la paritate cu monitorizarea politicienilor ( Augustin Lazăr), a legislativului, respectiv a executivului ( Iulia Cristina Tarcea). De către cine? De către magistrați, firește! Curat echilibru al puterilor în statul de drepți, nu am ce să mai spun!...

După cum era și de așteptat, în logica inviolabilității ,,Marelui Tabu’’, aceste reacții au primit un sprijin, absolut dezinteresat, firește!, din partea unei anumite părți a presei. Care, mintenaș, l-a etichetat pe cam prea grăbitul ministru ca fiind doar un simplu ,,tâmplar’’, ceea ce nu este decât o aluzie răutăcioasă la faptul că, acum douăzeci și mai bine de ani, Florin Iordache a lucrat la fabrica de mobilă din Caracal, făcându-se uitat faptul că el a absolvit facultatea de drept , având și titlul de doctor în drept. După care,văzând că treaba nu a ținut, alți jurnaliști- și ei obiectivi foc (și pară!)- au difuzat scorneala că, deja, ministrul Iordache l-a anunțat pe Liviu Dragnea, șeful său pe linie de partid, că vrea să demisioneze! Iar, pentru ca tacâmul să fie complet, în   niște comentarii transmise pentru presa de peste hotare a fost insistent promovată  imaginea unui Florin Iordache, ,,artizan al super-imunității pentru aleși’’, clișeu mediatic despre care am mai discutat zilele trecute aici, în coloanele ,,Jurnalului Național’’.    

 Nu am, vă asigur, nici-un motiv să devin pledantul cauzei lui Florin Iordache, dar cred că în această cheie ar trebui citite cam abruptele sale declarații despre,,presiunile media care nu ajută justiția’’. Așa după cum îi doresc să tragă toate învățămintele de cuviință din această neplăcută întâmplare.

Cum va evolua, ce suișuri și ce coborâșuri va înregistra pe parcurs prestația lui Florin Iordache în calitate de ministru al justiției este greu de anticipat. Ceea ce pot , însă, afirma cu un anumit grad de certitudine este faptul că dacă va persevera să atace acest ,,Mare Tabu’’, care este și, din păcate, va mai rămâne, (in)dependența justiției față de anumite segmente și entități ale puterii politice, atunci domnia sa trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și să își păstreze curajul de a fi cu adevărat un personaj ,,anti-sistem’’. Dând acestei sintagme exact sensul pe care, la noi, orice om de bună credință i-l dă sau ar trebui să i-l dea.