x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barack Obama, după cel mai recent atac armat din SUA, soldat cu 3 morti: "Trebuie să facem ceva, este de ajuns!"

Barack Obama, după cel mai recent atac armat din SUA, soldat cu 3 morti: "Trebuie să facem ceva, este de ajuns!"

28 Noi 2015   •   17:36
Barack Obama, după cel mai recent atac armat din SUA, soldat cu 3 morti: "Trebuie să facem ceva, este de ajuns!"

Preşedintele Barack Obama a denunţat din nou sâmbătă uşurinţa de a procura arme de foc în SUA, după un nou atac armat, soldat cu trei morţi, la un centru de planning familial din statul Colorado, informează AFP.

"Trebuie să facem ceva în ceea ce priveşte uşurinţa de a obţine arme de război pe străzile noastre de către persoane care nu ar trebui să aibă acces la ele, este de ajuns", a afirmat Obama într-un comunicat, precizând că autorul atacului din Colorado Springs avea "o armă de asalt şi a luat ostatici".

"Nu este ceva normal. Nu trebuie să devină normalitate", a declarat preşedintele SUA, care reacţionează sistematic după atacurile criminale din SUA, solicitând un mai bun control al armelor de foc.

Un centru de planning familial din Colorado a fost vineri teatrul unui atac armat sângeros care a durat mai multe ore şi s-a soldat cu trei morţi, printre care un poliţist, şi nouă răniţi.

Anchetatorii încearcă acum s-ă stabilească motivaţia agresorului, identificat de autorităţi în persoana lui Robert Lewis Dear, de 57 de ani, arestat vineri după peste cinci ore de schimburi de focuri.

"Nu ştim încă din ce motive un om înarmat a tras asupra a 12 persoane sau de ce a terorizat o întreagă comunitate deschizând focul cu o armă de asalt şi luând ostatici", a mai spus Obama.

"Ceea ce ştim este că a ucis un poliţist în exerciţiul funcţiunii şi doi concetăţeni pe care acest agent încerca să-i protejeze", a mai afirmat preşedintele SUA.

Surse: Agerpres

×
Subiecte în articol: barack obama atac armat sua colorado