x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Refugiaţii sirieni arestaţi, însemnaţi cu numere pe mâini, de poliţia cehă

Refugiaţii sirieni arestaţi, însemnaţi cu numere pe mâini, de poliţia cehă

02 Sep 2015   •   18:26
Refugiaţii sirieni arestaţi, însemnaţi cu numere pe mâini, de poliţia cehă
Sursa foto: Foto: MTI

Jurişti şi activişti pentru drepturile omului cehi au denunţat, miercuri, decizia poliţiei de a scrie numere pe mâinile imigranţilor arestaţi la bordul unor trenuri, autorităţile susţinând că au recurs la această metodă pentru a permite identificarea familiilor, relatează AFP.

''Nicio lege nu permite marcarea oamenilor în acest fel'', a declarat Zuzana Candigliota, avocată a Ligii cehe pentru drepturile omului.

În Europa de Est, acest procedeu aminteşte inevitabil de cel utilizat de regimul nazist, din anii '30 şi '40 ai secolului trecut, pentru identificarea deţinuţilor din lagărele de concentrare.

Marţi, poliţişti cehi au folosit markere pentru a înscrie numere pe piele în cazul a 214 refugiaţi, în majoritate sirieni, arestaţi la frontieră la bordul unor trenuri venind din Austria şi Ungaria.

Cazul nu este însă unul izolat. O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne ceh, Lucie Novakova, a afirmat că acest procedeu de marcare a fost introdus ca urmare a numărului mare de copii în rândul refugiaţilor.

''Obiectivul nostru este să evităm pierderea copiilor'', a explicat ea pentru AFP.

Purtătoarea de cuvânt a poliţiei de frontieră, Katerina Rendlova, a declarat la rândul său că este vorba despre identificarea familiilor. ''Noi scriem, de asemenea, şi codul trenului la bordul căruia aceşti imigranţi călătoresc, pentru a şti în ce ţară trebuie să îi trimitem în caz de readmisie'', a spus ea.

Spre deosebire de alte state europene, Cehia susţine că imigranţii ilegali trebuie retrimişi către ţara prin care ei au intrat în Uniunea Europeană, invocând 'regulamentul Dublin' care permite acest lucru.

Un sondaj de opinie realizat în august pe un eşantion de 1040 de persoane arăta că 93% din cehi consideră că refugiaţii trebuie să fie retrimişi în ţara lor de origine.

×