x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scriitor australian, condamnat la moarte în China

Scriitor australian, condamnat la moarte în China

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2024   •   11:00
Scriitor australian, condamnat la moarte în China

Scriitorul australian Yang Hengjun a fost condamnat la moarte de către un tribunal din China. El a fost arestat în urmă cu cinci ani fiind acuzat de spionaj. Pedeapsa nu se va aplica și peste doi ani ar putea fi transformată în închisoare pe viață, a mai stabilit tribunalul.

Yang Hengjun, un cercetător și un scriitor care a scris pe blog despre afacerile statului chinez, neagă acuzațiile, care nu au fost făcute publice de autoritățile din China.

Guvernul australian s-a declarat „îngrozit” de pedeapsă și cere să fie respectate normele juridice internaționale. Ministrul de externe Penny Wong l-a convocat pe ambasadorul Chinei în Australia pentru o explicație, iar luni Guvernul va trimite un mesaj oficial către Beijing în „cei mai puternici termeni”.

Susținătorii doctorului Yang au descris detenția sa drept „persecuție politică”.

„Este pedepsit de guvernul chinez pentru criticile sale față de încălcările drepturilor omului în China și pentru susținerea valorilor universale precum drepturile omului, democrația și statul de drept”, a declarat, pentru BBC, Feng Chongyi, un profesor din Sydney.

Yang, care anterior a lucrat pentru Ministerul Securității Statului din China, locuia la New York. În ianuarie 2019 el a călătorit la Guangzhou împreună cu soția și copilul, ambii cetățeni chinezi. Bărbatul a fost reținut la aeroport, iar procesul a început în secret în 2021.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: scriitor australian condamnare moarte