x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriela Firea va propune CGMB ca Piaţa Victoriei să poarte numele Regelui Mihai

Gabriela Firea va propune CGMB ca Piaţa Victoriei să poarte numele Regelui Mihai

05 Dec 2017   •   15:20
Gabriela Firea va propune CGMB ca Piaţa Victoriei să poarte numele Regelui Mihai

Primarul general, Gabriela Firea, va propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca Piaţa Victoriei să poarte numele Regelui Mihai. 

"A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Dat fiind faptul că viaţa Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, şi că toată viaţa a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca Piaţa Victoriei să-i poarte numele. Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!", a scris Gabriela Firea, pe Facebook. 

Fostul suveran a încetat din viaţă marţi, la ora 13,00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. 

Trupul neînsufleţit va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. 

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeş, în Noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală. Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de miercuri, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale. AGERPRE

×