x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi țări pentru care permisele auto pot fi preschimbate fără examen

Noi țări pentru care permisele auto pot fi preschimbate fără examen

05 Sep 2020   •   22:00
Noi țări pentru care permisele auto pot fi preschimbate fără examen
Sursa foto: Foto: Antena 3

Încă 11 state au fost incluse pe lista țărilor pentru care permisele auto pot fi preschimbate în România fără examen. Printre acestea se află şi Marea Britanie.

Ordinul MAI nr. 128/2020, publicat în Monitorul Oficial, prevede și state precum Thailanda, Liechtenstein, Arabia Saudită. 

Permisele emise în Marea Britanie vor putea fi preschimbate la fel ca şi-n prezent, fără să fie nevoie de susţinerea unu examen sau test suplimentar.

Pe lângă ţările membre ale UE, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană, pot fi preschimbate fără examen carnetele auto emise de 59 de ţări.

Mediafax

×
Subiecte în articol: permise auto