x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: În şedinţa de guvern vor fi adoptate acte normative urgente; reprezentarea va fi la nivel de miniştri sau împuterniciţi

Ponta: În şedinţa de guvern vor fi adoptate acte normative urgente; reprezentarea va fi la nivel de miniştri sau împuterniciţi

19 Iun 2017   •   21:10
Ponta: În şedinţa de guvern vor fi adoptate acte normative urgente; reprezentarea va fi la nivel de miniştri sau împuterniciţi
Sursa foto: DIANA OROS

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a anunţat că în şedinţa Executivului de marţi vor fi adoptate acte normative urgente şi a precizat că la reuniune vor fi prezenţi fie miniştri, fie împuterniciţi ai acestora, secretari de stat sau secretari generali din ministere. 

"Mâine (marţi - n.r.) este şedinţă de guvern. Se adoptă toate actele normative urgente. Adică am făcut un pic de ordine aici şi premierul îşi face datoria de prim-ministru, eu ca secretar general, ceilalţi membri ai Guvernului. Repet, mâine se adoptă acte normative, ordonanţe, hotărâri de guvern, decizii, în aşa fel încât ţara să fie pe linia de plutire, chiar într-o situaţie de criză pe care domnul Dragnea a provocat-o din motive pe care, sigur, nu le-a explicat încă, la un moment dat poate o să le explice", a declarat Victor Ponta, luni seară, la România Tv. 

Întrebat câţi miniştri vor fi prezenţi la şedinţa de marţi şi dacă printre aceştia se vor regăsi şi miniştrii demisionari de la Interne şi Dezvoltare Regională, el a răspuns: "Nu, nu, chiar şi cele două doamne sunt în exerciţiu". 

"Doamna Sevil Shhaideh a fost astăzi, inclusiv alături de mine, la şedinţa pregătitoare. Ştiţi, se face cu secretarii generali (din ministere - n.r.) cu o zi înainte. Toate documentele care intră mâine vor intra cu avizele legale ale miniştrilor şi mâine se află la şedinţă ori ministrul, ori cel desemnat de ministru, secretar de stat sau secretar general desemnat în acest sens, pentru că este vorba acte normative (...) care nu suportă amânare, care trebuie adoptate rapid pentru bunul mers al unor lucruri. Am spus-o de la început, când m-a întrebat lumea: 'de ce ai venit să-l ajuţi pe Grindeanu?' Am spus: 'domn'e, Guvernul României, în care am lucrat înainte pe diverse poziţii, nu e un magazin pe care poţi să-l închizi, să pui lacătul pe el, să aştepţi peste o lună să se redeschidă. Guvernul României trebuie să funcţioneze non-stop chiar şi în situaţii de criză şi asta se întâmplă, sub conducerea premierului şi cu sprijinul meu şi al celor care sunt şi al miniştrilor. Nu au fost probleme astăzi, unii miniştri au semnat direct, alţii au împuternicit, nu au fost probleme de funcţionare şi nici mâine nu vor fi", a susţinut Ponta. 

Secretarul general al Executivului a adăugat că în cazul în care moţiunea de cenzură a PSD şi ALDE va fi respinsă miercuri în Parlament, se va intra "cât de cât într-o normalitate". 

"Cu un Guvern Grindeanu 2, tot PSD, ALDE, bineînţeles, dar un Guvern mult mai bun. Cu un program de guvernare mai realist şi cu lucruri pe care oamenii le aşteaptă", a mai declarat Ponta.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ponta sedinta de guvern