Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne: Senator PSD şi fost şef la televiziunea înfiinţată de Radu Mazăre

Nicolae Moga, cel care a depus miercuri jurământul în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, este senator PSD de Constanţa, aflat la al treilea mandat şi vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului României. Între 1996-2000, a fost preşedintele televiziunii Neptun Constanţa.

5025 afișări
Imaginea articolului Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne: Senator PSD şi fost şef la televiziunea înfiinţată de Radu Mazăre

Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne

Nicolae Moga a început munca în 1977, în poziţia de şef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a fost şef de brigadă, coordonator lucrări de construcţii montaj ecluzele Năvodari şi Cernavodă - Energomontaj Năvodari. Între 1986 şi 1991, a fost director adjunct Management - Energomontaj CNE Cernavodă, sectorul Termocentrale Electrice, iar apoi a fost numit, între 1991 şi 1993, subprefect al judeţului Constanţa. De altfel, Nicolae Moga a mai deţinut funcţia de subprefect al judeţului Constanţa şi între 2003-2004.

Timp de patru ani de zile, respectiv între 1996 şi 2000, Nicolae Moga a fost preşedintele televiziunii Neptun Constanţa, post înfiinţat de Radu Mazăre şi deţinut de Gabriel Strutinsky, iar în 2008 a obţinut primul său mandat de senator în Parlamentul României, fiind apoi numit vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică si Siguranţă Naţională. În 2012, a mai obţinut un mandat de senator, iar acum se află la al treilea.

Nicolae Moga a fost cursant, între 1973 şi 1977, al Facultăţii de Energetică, Specializarea Centrale Termoelectrice din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, a făcut studii studii postuniversitare de management şi finanţare Locală, între 2002-2004, la Universitatea Ecologică Bucureşti, între 2002 şi 2006, a făcut Facultatea de Drept şi Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, iar în 2011 a absolvit Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Nicolae Moga este membru PSD din 2003, mai exact a deţinut funcţia de membru al Comitetului Executiv Constanţa.

Taguri:
nicolae moga,
interne,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici