Liviu Dragnea, prima acţiune din închisoare: Fostul lider PSD a dat în judecată Inspecţia Judiciară

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, care execută în prezent o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni la Penitenciarul Rahova după condamnarea din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman, a dat în judecată Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Bucureşti.

21043 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea, prima acţiune din închisoare: Fostul lider PSD a dat în judecată Inspecţia Judiciară

Liviu Dragnea a dat în judecată Inspecţia Judiciară

Liviu Dragnea cere magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti anularea unei rezoluţii a Inspecţiei Judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o rezoluţie a Inspecţiei Judiciare prin care a fost clasată o plângere depusă de fostul preşedinte PSD ce vizează activitatea procurorului DNA Alexandra Lăncrănjan.

Inspectorii care au analizat plângerea lui Liviu Dragnea au ajuns la concluzia că nu există indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare, prin urmare a fost dată soluţia de clasare, contestată acum de fostul lider PSD.

Solicitarea lui Liviu Dragnea a fost înregistrată luni la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, nefiind alocat încă un termen de judecată.

Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat execută în prezent, la Penitenciarul Rahova, o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisă în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. A fost a doua condamnare definitivă primită de Liviu Dragnea, după cea din dosarul Referendumului.

Actualmente, fostul preşedinte PSD este cercetat de DNA în dosarul „Tel Drum”, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici