Cazul ursului care a agonizat 18 ore: Prefectul din Harghita va fi demis de ministrul de Interne / Preşedintele CJ: Trebuie să avem dreptul să intervenim / Poliţia a deschis dosar penal

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că a demarat, duminică, procedura de demitere a prefectului de Harghita, după ce un urs a agonizat timp de 18 ore pe un drum din judeţ.

13507 afișări
Imaginea articolului Cazul ursului care a agonizat 18 ore: Prefectul din Harghita va fi demis de ministrul de Interne / Preşedintele CJ: Trebuie să avem dreptul să intervenim / Poliţia a deschis dosar penal

BREAKING Cazul ursului care a agonizat 18 ore: Prefectul din Harghita va fi demis de ministrul de Interne

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Ministerul de Interne, demiterea prefectului de Harghita are legătură cu modul în care autorităţile judeţene au gestionat situaţia ursului lovit de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata.

„A fost începută procedura de demitere din funcţie a prefectului judeţului Harghita pentru că, în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a gestiona eficient şi operativ această problemă, deşi a fost înştiinţat în timp util de către ISU Harghita despre eveniment şi suferinţele animalului rănit”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, vor fi făcute verificări pentru a se stabili dacă sunt şi alte persoane, manageri din structurile MAI de la nivel central, care nu au stabilit procedurile şi responsabilităţile clare de intervenţie, conform prevederilor legale, mai anunţă MAI.

Preşedinte CJ Harghita, despre ursul care a agonizat: Trebuie să avem dreptul să intervenim

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, spune că sistemul centralizat impus nu serveşte la rezolvarea urgentă a unor cazuri cum a fost cel al ursului lovit de maşină în localitatea Praid şi lăsat să agonizeze pe drum. El susţine că autorităţile trebuie să aibă dreptul să ia decizia la nivel local.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care cere o „descentralizare urgentă” a măsurilor care trebuie luate în cazuri cum a fost cel de la Praid, astfel încât deciziile să poată fi luate la nivel local.

„Cazul de la Praid arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu serveşte deloc rezolvarea urgentă şi decentă a unor asemenea situaţii. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol nu este normal să aşteptăm avizul din Bucureşti, trebuie să avem dreptul să luăm decizia şi să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentralizării în asemenea situaţii. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăşi nu este normal, deci solicităm autorităţilor centrale o descentralizare urgentă”, a scris Borboly Csaba pe Facebook.

Borboly: Demiterea din funcţie a prefectului judeţului Harghita nu rezolvă situaţia

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, consideră că demiterea din funcţie a prefectului judeţului Harghita nu rezolvă situaţia privind pericolul în care se află locuitorii judeţului care se pot întâlni oricând cu unul sau mai mulţi urşi în zonele publice.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, spune, într-un comunicat de presă transmis în urma reacţiilor şi articolelor apărute în spaţiul public, în legătură cu cazul ursului lovit de o maşină între localităţile Praid şi Sovata şi lăsat să agonizeze pe drum 18 ore, că această situaţie nu poate fi tratată ca un caz individual.

„În judeţul Harghita, precum şi în judeţele Covasna, Mureş şi în zonele învecinate acestora, în fiecare seară sau chiar în timpul zilei se poate întâmpla ca cineva să întâlnească cu un urs – sau chiar cu mai mulţi urşi – pe drumurile publice, în zonele publice sau chiar în curtea proprie, şi să aibă loc un accident. Viaţa cetăţenilor este în pericol în fiecare zi. Răspunsul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Interne pentru o această situaţie este cautarea vinovatului într-un caz individual, deşi problema asta complexă se află de mulţi ani pe masa Ministerului Mediului. În ultimii ani am alertat de nenumerate ori Ministerul Mediului şi am solicitat o intervenţie rapidă şi eficientă, dar alertele şi solicitările noastre au rămas fără răspuns, fără interes real, fără măsuri concrete din partea Ministerului. Între timp s-a schimbat Guvernul, s-a schimbat Ministrul Mediului şi ne aflăm în aceeaşi situţie ca şi în anii precedenţi: Ministrul dă vina pe localnicii şi nu ia în considerare de problema reală din regiunea noastră”, spune preşedintele CJ Harghita.

În comunicatul de presă citat, acesta îi mai transmite ministrului Mediului, Costel Aexe, că demiterea din funcţie a prefectului judeţului Harghita nu rezolvă situaţia, iar faptul că Guvernul a decis demiterea acestuia „este praf în ochii presei”.

Potrivit lui Borboly Csaba, autorităţile din Harghita au nevoie de măsuri concrete din partea Ministerului şi îl invită pe ministru să participe la „Workshopul regional al Platformei Europene privind coexistenţa omului şi a carnivorelor mari”, care va avea loc în data de 19 noiembrie la sediul Consiliului Judeţean Harghita din Miercurea Ciuc, unde se va discuta despre soluţionarea conflictului între speciile de carnivore mari şi om.

Preşedintele CJ Harghita mai arată în comunicatul de presă că fostul ministru al Mediului a refuzat să participe la acest eveniment şi cere ministrului Alexe să nu contine „atitudinea de dezinteresare şi nepăsare a predecesorilor”.

Dosar penal în cazul ursului lăsat să agonizeze 18 ore pe drum, în Harghita

Poliţiştii din Harghita au deschis dosar penal în cazul ursului lovit de maşină în localitatea Praid şi lăsat să agonizeze 18 ore pe drum, în timp ce autorităţile îl păzeau. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili dacă s-a comis vreo infracţiune.

Reprezentanţii IPJ Harghita au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că dosarul penal este pentru faptă, deocamdată nu sunt cercetate persoane. În acest caz se fac cercetări pentru a se stabili cum s-a produs incidentul.

„Am deschis un dosar penal pentru că suntem interesaţi să clarificăm situaţia, să vedem dacă cineva are vreo implicare infracţională”, au declarat reprezentanţii IPJ Harghita.

Alexe, în cazul ursului din Harghita: Raportul, făcut în maşină, fără ca ursul să fie tranchilizat

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, duminică, la Iaşi, că medicul arondat zonei era obligat prin HG să tranchilizeze ursul, în Harghita şi să emită raportul privind starea sa de sănătate. Acesta acuză că responsabilitatea a fost pasată de la o autoritate la alta.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că autorităţile aveau toate pârghiile necesare pentru a interveni în cazul ursului rănit şi lăsat să agonizeze pe un drum naţional din judeţul Harghita.

Întrebat despre declaraţiile Cristinei Lapis, potrivită cărora oamenilor care ar fi trebuit să intervină le-ar fi fost teamă de dosare penale, Costel Alexe a declarat că medicul din zonă era cel care era obligat să tranchilizeze ursul.

„Hotărârea de Guvern 233/2010 spune foarte clar care sunt atribuţiile reprezentanţilor ANSVA. Acel medic era obligat să facă tranchilizarea acelui urs astfel încât să emită acel raport privind starea de sănătate a animalului. Acel urs nu putea fi dus într-un centru înainte să fie controlat, să vadă dacă sănătatea sa este în condiţii optime sau nu", a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Alexe a precizat că raportul despre starea de sănătate a ursului există, dar că a fost făcut în maşină, fără a fi consultat animalul.

„Există acel raport, care astăzi la ora 11, făcut din maşină şi fără un urs tranchilizat, a fost transmis ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru că altfel nu am fi putut aviza recoltarea acelui urs. Repet, aseară (sâmbătă – n.r.) nu a fost tranchilizat acel urs, pentru a i se face raportul privind starea de sănătate, cum nu, din informaţiile pe care le am, nici astăzi (duminică – n.r.) nu s-a întâmplat. Abia ulterior, medicii veterinari au administrat patru doze de tranchilizant ursului în cauză şi mai apoi a fost recoltat", a declarat Costel Alexe.

Alexe a anunţat şi faptul că luni, la Ministerul Mediului, va fi discutată modificarea Hotărârii de Guvern 94/2014.

„Mâine la ora 10, la minister am convocat pe toţi cei implicaţi în această problematică a urşilor, pentru a vedea cum modificăm şi hotărârea de guvern 94/2014 privind acest comitet al situaţiilor de urgenţă. Este inadmisibil, cu prefect, cu reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai celor din ministerul Mediului, DSV, să ajungem să se uite unul la altul, pasând responsabilitatea de la unul la celălalt, pentru ca în ceasul al 12-lea să ajungă documentaţia la Ministerul Mediului şi ministrul să ia decizia de avizare a acelei proceduri de recoltare", a mai spus Alexe.

Taguri:
urs,
ministru,
prefect

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici