Reacţia UDMR după ce un indicator în limba maghiară din Cluj a fost vandalizat

UDMR reacţionează după acoperirea cu vopsea a denumirii în limba maghiară de pe un indicator de la intrarea în localitatea Mera, judeţul Cluj. Uniunea condamnă ferm orice faptă menită să oprească folosirea limbii materne.

456 afișări
Imaginea articolului Reacţia UDMR după ce un indicator în limba maghiară din Cluj a fost vandalizat

Reacţia UDMR după ce un indicator a fost vandalizat la Cluj

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că a fost vorba despre un nou act de vandalism.

„Act de vandalism de data asta în judeţul Cluj. Condamnăm ferm orice faptă menită să ne oprească în a ne folosi limba maternă. Este o provocare, un act de vandalism. UDMR va depune plângere la poliţie şi cerem instituţiilor statului să îşi facă datoria, autorii să fie identificaţi şi traşi la răspundere. Folosirea limbii materne este dreptul nostru constituţional, şi noi, comunitatea maghiară din România ne vom folosi de acest drept”, a spus Hegedus.

O plăcuţă bilingvă amplasată la intrarea într-un sat din judeţul Cluj a fost vandalizată, după ce denumirea în limba maghiară a localităţii a fost acoperită cu vopsea neagră. Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a publicat, duminică seara, pe Facebook, o fotografie cu plăcuţa bilingvă de la intrarea în satul Mera din judeţul Cluj. Denumirea în limba maghiară a localităţii este acoperită cu vopsea neagră.

„Azi, în drum spre Baciu la şedinţa organizaţiei locale a UDMR, la Mera am observat că limba maghiară deranjează din nou. Mâine Szász Zsiga Attila, preşedintele organizaţiei locale a UDMR din Mera, va depune plângere la poliţie şi va cere Primăriei să facă demersurile necesare în vederea curăţirii indicatorului de localitate”, a scris liderul UDMR Cluj pe reţeaua de socializare.

Un incident similar a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, când mai multe indicatoare cu denumirea în limba maghiară a localităţilor Gheorgheni şi Lacul Roşu, din judeţul Harghita, au fost acoperite cu vopsea. La fel s-a întâmplat şi la începutul anului 2020, când mai multe indicatoare rutiere aflate la intrările în patru localităţi din judeţul Harghita, printre care şi Miercurea Ciuc, au fost vopsite cu negru. În acest caz, poliţiştii l-au prins pe un bărbat din Bacău, care a recunoscut că a vopsit indicatoarele, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la 2 ani închisoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici