Băsescu îl ironizează pe Dragnea: Daddy Vitamină

„Dragnea dă vitamine la tot poporul din banii serviciilor! Daddy Vitamină s-a supărat pe viaţa lui amară şi a hotărât să chelească bugetele serviciilor de sume importante pe care să le dedice cumpărării de vitamine. Ce l-o fi supărat pe Daddy Vitamină aşa de tare de a uitat ca prin minune cât îi plăcea să stea bot în bot cu şefii serviciilor de două ori pe săptămână în întâlnirile de la K2 în perioada 2010-2014, că îi plăcea să mângâie cu gingăşie ghipsul doamnei Koveşi, să aducă mingiile de tenis pentru Maior, Coldea, Dâncu şi Ponta, că se gudura ca un pudel cu şoricul în dinţi la T 14 sau o făcea pe ospătarul servindu-i lui Coldea vinuri scumpe la pachet, aduse din America”, scrie Traian Băsescu într-o postare pe Facebook.

 

Fostul președinte precizează că în mod cert se pot face reduceri ale acestor bugete, dar pentru asta trebuie aplicată o rețetă și continuă, Băsescu, ironic: „Banii economisiţi prin aceste reduceri se predau lui Daddy care merge la prima farmacie, cumpără vitamine şi le împarte la tot poporul.

PS – Dacă tot şi-a descoperit veleităţile de doctor național, oare Daddy ar putea face ceva să găsim vaccin antigripal la medicul de familie sau la farmacii, că de propaganda doamnei Pintea ne-am cam săturat”, a adăugat el.

 

Liviu Dragnea a declarat duminică, după şedinţa Comitetului Executiv al partidului, că vrea reducerea bugetelor serviciilor de informaţii şi finanţarea unui program prin care să fie acordată gratuit vitamina D copiilor, iar dacă nu face Guvernul această reducere o va face Parlamentul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed