Cine este „ministrul din umbră” al Afacerilor Interne ale Consiliului UE, pe durata președinției României

Prima provocare pentru Ministerul de interne: să convingă înalţii oficiali cu putere de decizie că România merită să intre în spaţiul Schengen.

 

„Pentru admiterea efectivă a României şi Buglariei este necesar un vot în cadrul consiliului cu unanimitate, un vot din partea tuturor statelor membre care să se pronunţe pentru admiterea României şi Bulgariei.Un astfel de vot poate fi dat numai într-un consiliu formal. În discuţiile pe care noi le-am avut şi cu secretariatul general al Consiliului – ca practică pentru a arăta că există preocupare pentru acest subiect – el este menţinut ca posibil subiect pe agendă într-unul dintre consiliile JAI formale care vor avea loc la Bruxelles, în martie sau în iunie”, spune directorul Direcţiei Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale din cadrul MAI.

 

Cătălin Necula poate fi numit „ministru din umbră” al Afacerilor Interne ale Consiliului UE. Este omul care coordonează activităţile MAI care ţin de acest domeniu pe timpul derulării preşedinţiei României. Alături de el au fost instruiţi alţi peste 300 de specialişti din instituţie.

 

„Primele pregătiri au început în urmă cu un an jumate, doi ani chiar. Partea cea mai intensă a început pe parcursul anului trecut, în special ultimele şase luni din 2018, perioada în care specialiştii noştri au fost implicaţi în activităţile derulate de preşedinţia austriacă, aşa-zisa preşedinţie din umbră”, a completat Cătălin Necula.

 

Toată activitatea de pregătire a costat până acum Ministerul de Interne aproape o jumătate de milion de euro. Şi sumele vor creşte. MAI are de organizat 20 dintre cele 300 de întâlniri de nivel înalt care vor avea loc în ţara noastră.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed