Dan Barna ar legaliza căsătoriile gay

 

„În Europa există state care au acest lucru reglementat, nu văd o problemă din acest punct de vedere. Am spus și la dezbaterea din Parlament privind modificarea Constituției pe această temă, mi se pare că societatea românească nu este la momentul acesta acolo, nu e pregătită ca societate, dar vom ajunge cu siguranță, nu știu dacă în 10, 5 sau 2 sau 20 de ani”, a declarat Dan Barna.

Liderul USR nu se opune nici adoptării unei legi care să dea liber căsătoriilor între persoane același sex, dacă măsura ar fi o prioritate.

„În momentul în care vom ajunge și o astfel de inițiativă ar ajunge în dezbaterea publică și ar rezulta lucrul acesta ca fiind o prioritate, nu aș vedea nicio problemă”, a spus liderul USR.

Întrebat de Marius Tucă dacă este de acord ca familiile formate din persoane de același sex să înfieze copii, Dan Barna a răspuns: „La momentul acesta, din nou, societatea nu e acolo”.

În octombrie anul trecut, președintele USR, Dan Barna, a anunțat că parlamentarii formațiunii vor vota împotriva modificării Constituției pentru redefinirea noțiunii de familie, considerând că este o temă falsă, iar a doua zidupă referendum viața niciunei familii nu va fi mai bună cu absolut nimic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed