Meleșcanu se încăpățânează să rămână la șefia Senatului

„Nu am depus nicio demisie. Nu am delegat. Vom avea astăzi o ședință în plen a Senatului și sunt convins că vom găsi cea mai bună modalitate pentru a nu bloca sesiunea parlamentară, ci dimpotrivă pentru a o face să lucreze. Din punctul meu de vedere până la publicarea în Monitorul Oficial deciziei și a motivării există toate prerogativele pe care încerc să le exercit cât mai bine. În același timp am o preocupare care este majoră și care se referă la faptul că nu aș dori ca începerea acestei sesiuni să fie dedicată unor bătălii politice sau personale pentru președinția Senatului și voi căuta să găsesc cea mai bună soluție ca să depășim această situație. (…) Iau în calcul să-mi dau demisia. E una din posibilități să o rezolvăm chiar azi.

 

El a precizat că social democrații nu i-au cerut explicit să demisioneze din fruntea Senatului.

 

Întrebat dacă susțin propunerea PSD la șefia interimară a Senatului, respectiv Titus Corlățean, Meleșcanu a răspuns:

 

„Nicio problemă dacă asta e o soluție care e acceptată cât mai larg. (…) Personal cred că Titus Corlățean e un candidat foarte bun”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed