Simona Halep a revenit în România. Subiectele importante atinse de fostul lider mondial: „Nu, chiar nu mă interesează!”

Simona Halep a revenit în România. Subiectele importante atinse de fostul lider mondial:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) s-a întors vineri seară în România și și-a anunțat planurile pentru perioada imediat următoare, după experiența pe care o consideră reușită la Doha (Qatar) și Dubai (Emiratele Arabe Unite).

„Două turnee bune, consider că am jucat un tenis bun. Fizic am fost rezistentă, a fost o deplasare foarte bună. Am simțit oboseală din cauza Fed Cup-ului, acolo m-am consumat mult, dar a meritat. Mi-a părut rău că nu m-am întors acasă cu echipa, dar a trebuit să merg la Doha și nu am avut ce comenta. A fost doar oboseală, mici dureri, nimic altceva. E normal la nivelul acesta!”, le-a spus Simona ziariștilor care au așteptat-o la Aeroportul Otopeni.

Apoi, fostul lider mondial a transmis că nu a demarat procedura de găsire a unui nou antrenor, dar și că în următoarea săptămână se va pregăti fizic pentru turneele de la Indian Wells, unde are de apărat o semifinală, și Miami: „Nu am ce să vă zic despre antrenor, pentru că nu am niciunul în momentul de față. Stau o săptămână acasă, apoi plec la Indian Wells. Câteva zile de pauză, de odihnă, apoi voi face pregătire fizică. Întâi vreau să mă odihnesc, apoi mă voi gândi la Indian Wells”, a mai declarat Simona, care nu este interesată, pentru moment, de poziția sa în ierarhia mondială: „Nici nu știu ce trebuie să se întâmple ca să fiu pe trei, acum chiar nu contează clasamentul, contează doar la final de an”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare