OFICIAL | Stanciu a fost prezentat la noua sa echipă. Mijlocașul român va încasa un salariu uriaș

OFICIAL | Stanciu a fost prezentat la noua sa echipă. Mijlocașul român va încasa un salariu uriaș
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Nicolae Stanciu (25 de ani) a lăsat Sparta Praga pentru Al-Ahli. Internaționalul român a ajuns la un acord cu locul 4 din Arabia Saudită, campionat în care se va duela cu Al-Shabab și Al-Hazm, echipe antrenate de Marius Șumudică și Daniel Isăilă.

UPDATE | Nicolae Stanciu a fost prezentat de Al-Ahli, ocupanta locului 4 din Arabia Saudită. Chiar dacă inițial au existat zvonuri conform cărora va semna cu Al-Wasl, prin simplul fapt că este impresariat de soția antrenorului Laurențiu Reghecampf, Stanciu a ajuns în cele din urmă la un acord cu Al-Ahli. Conform Sport.ro, Stanciu va încasa anual trei milioane de euro la noua sa echipă.

Pe pagina de Twitter a clubului saudit a fost anunțat faptul că Stanciu a semnat un precontract cu Al-Ahli: „Nicoale Stanciu a semnat un precontract cu Al-Ahli. Internaționalul român va semna ulterior un contract valabil pe trei ani și jumătate, după ce va efectua vizita medicală. Înțelegerea va fi parafată în următoarele zile”, se arată în comunicatul clubului.


Nicolae Stanciu (25 de ani) a părăsit cantonamentul din Marbella și a plecat spre Dubai pentru a negocia cu Al Wasl, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, informează gsp.ro. Locul 12 din Emiratele Arabe Unite ar oferi zece milioane de euro pentru transferul mijlocașului român, legitimat la Sparta Praga. Stanciu ar putea fi deturnat din drumul spre Al Wasl de o echipă din Arabia Saudită, Al Ahli Jeddah, anunță sport.ro.

Nicolae Stanciu s-a pozat în avion chiar înainte de decolare și a urcat fotografia pe contul său de Facebook. Presa din Cehia a anunțat de asemenea că vedeta celor de la Sparta Praga a plecat din cantonament și urmează să negocieze cu Al Wasl, formație preluată recent de Laurențiu Reghecampf. Nicolae Stanciu este impresariat de soția lui Laurențiu Reghecampf, omul care a lucrat alături de Nicolae Stanciu și la FCSB.

Sparta Praga a confirmat, pe pagina de Twitter, plecarea lui Nicolae Stanciu: „Jucătorul Nicolae Stanciu a părăsit cantonamentul din Spania și negociază un posibil transfer în zona arabă”

Conform sursei citate, impresarul s-ar afla deja la Dubai, unde va participa la negocierile dintre Stanciu și Al Wasl. În tricoul Spartei Praga, Nicolae Stanciu a adunat 34 de meciuri și a reușit să-și treacă în cont zece goluri și zece pase decisive. Conform site-ului transfermarkt, Stanciu e cotat la 4.2 milioane de euro.

UPDATE | La scurt după ce s-a aflat că Nicolae Stanciu a părăsit cantonamentul Spartei Praga cu destinația Dubai, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a reacționat cât se poate de sincer. Aflat în mijlocul unei conferințe de presă, șeful de la Casa Fotbalului a spus: „Competiția din Golf a crescut de la an la an. Ne uităm și la performanțele sportive ale Emiratelor Arabe Unite, ale Qatarului, care sunt în fazele finale ale Cupei Asiei. În ceea ce-l privește pe Stanciu, m-aș fi așteptat să facă pasul spre un campoionat mare din Europa. Cu siguranță, dacă știea e adevărată, pentru că sper să nu fie adevărată, avea toate calitățile care îl recomandau să facă acest lucru. Lăsați-mă să cred că încă nu s-a întâmplat.”

În această iarnă, Sparta Praga l-a cedat și pe Bogdan Vătăjelu. Fundașul adus de la Craiova a plecat la Jablonec, sub formă de împrumut până la finalul sezonului. Așadar, dacă Stanciu va semna cu Al Wasl, Florin Niță și Alexandru Chipciu vor rămâne singurii români de la Sparta Praga. În capitala Cehiei se mai află și Alexandru Băluță, care însă evoluează pentru rivala Slavia Praga.

Conform zvonurilor apărute în Cehia, dacă Stanciu va pleca la Al Wasl, în locul său ar urma să vină Borek Dockal, de la Henan Jianye. Plecat în 2017 de la Sparta Praga la gruparea din Chină, Dockal ar fi primul pe lista înlocuitorilor lui Nicolae Stanciu. Chiar dacă a fost crescut de Slavia Praga, Dockal a fost în trecut căpitanul Spartei.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…