Șumudică, mândru de Bogdan Andone: „A luat un pic din șmecheria mea”. Ce sfat i-a dat noului antrenor de la FCSB

Redactor:
Dan Mirea
Șumudică, mândru de Bogdan Andone:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică s-a arătat încântat de numirea lui Bogdan Andone în funcția de antrenor principal la FCSB. „Șumi” i-a dat și un sfat cumnatului său, alături de care a lucrat timp de șase ani.

Andone și-a început cariera de antrenor ca secund al lui Șumudică. Rând pe rând, s-a aflat în staff-ul său la Rapid, U Cluj, Al Shaab (Emiratele Arabe Unite), Concordia Chiajna și Astra. Fostul antrenor de la Al Shabab, rămas liber de contract în această vară, nu s-a declarat deloc surprins de hotărârea lui Becali și a descris modul de lucru al lui Bogdan Andone.

„Mă așteptam să fie, am avut discuții cu Gigi. Parcă simțeam că-l va pune pe el. Eu, când vorbesc cu Gigi, nu prea glumim. L-am crezut. Andone e un tip foarte dedicat. Din ce informații am e un tip foarte ok. E opusul meu. El mă echilibra pe mine, care eram mai agresiv. O să vedeți că el cunoaște foarte mult fotbal. Are porniri în a da echilibru în vestiar. Se face plăcut”, a declarat Șumudică, la DigiSport.
 
„Șumi” a continuat și spune că a luat o parte din personalitatea sa, lucru care l-ar putea ajuta în cariera sa la FCSB: „Acum 10 minute m-am întâlnit cu el în curte și i-am dat un sfat: să se debaraseze de tot ce scrie în presă. Să își pună vată în urechi și să își vadă de drumul lui. El e un tip calculat, echilibrat, nu are vreo emoție că preia FCSB. El a luat de la mine un pic din șmecheria mea, să simtă jucătorii. Mie nu îmi plac antrenorii calculator, care azi vor probe de rezistență și nu se uită la jucători în ce situație sunt. Eu, dacă văd că un fotbalist a avut o noapte mai grea, prefer să amân testele. Mai bine fac un tenis cu piciorul, de ce să risc să îl rup?”.
 
Ca jucător, Bogdan Andone a evoluat pentru Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc (în două rânduri), FC Brașov, Rapid (în două rânduri), Farul (în două rânduri), Oțelul, Ferencvaros, Apollon Limassol, Alki Larnaca și Ermis Aradippou. Ultima dată a jucat la Farul, în sezonul 2009-2010. A câștigat trei trofee în Giulești: titlul, Cupa și Supercupa, între 1998 și 1999.
 
Ca antrenor principal, Bogdan Andone le-a condus pe FC Voluntari (2011-2012), Olimpia Satu Mare (iulie 2016 – iunie 2017), ASU Politehnica Timișoara (iunie 2017 – martie 2018), Metaloglobus București (iulie – octombrie 2018) și Energeticianul (octombrie 2019 – ianuarie 2019). Înainte de a semna cu Olimpia i-a fost antrenor secund lui Marius Șumudică la Astra și la Al Shaab, cu giurgiuvenii reușind să câștige titlul de campion.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele