Cui i-a dedicat George Pușcaș golul marcat cu Malta! „Odihnește-te în pace”

Redactor:
Daniel Anghel
Cui i-a dedicat George Pușcaș golul marcat cu Malta!
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Pușcaș (23 de ani) a marcat unicul gol al României în victoria cu Malta de la Ploiești, scor 1-0. Atacantul lui Reading a reluat cu capul o minge centrată de Ianis Hagi din corner.

Internaționalul i-a dedicat reușita lui Darius Bala, care s-a stins din viață sâmbătă. Bala a suferit un accident în luna iulie, lovindu-se cu viteză de un parapet și s-a stins din viață după două luni, timp în care medicii au reușit, fără succes, să-l salveze. „Odihnește-te în pace, Darius Bala”, a fost mesajul afișat de Pușcaș.

Pe siteul ebihoreanul.ro se arată: „Tânărul Darius Bala, elev la Colegiul Național Mihai Eminescu, s-a stins din viață vineri seara într-o clinică din Timișoara, după aproape două luni de chinuri și intervenții chirurgicale. Pe 13 iulie, după ce n-a adaptat viteza la condițiile de drum, Darius, aflat la volanul unui Mercedes, a izbit un parapet metalic și un stâlp de pe marginea centurii Oradiei.

Mașina lui a fost făcută zob, iar băiatul s-a ales cu leziuni grave. El a suferit două intervenții chirurgicale și a avut nevoie de numeroase transfuzii de sânge. Medicii n-au reușit, însă, să-l salveze.

Darius Bala era un mare fan al sportului, și al fotbalului în special. De altfel, pe profilul său de Facebook, tânărul orădean își postase la „fotografia de copertă” o imagine cu George Pușcaș și portarul Ionuț Radu, doi dintre liderii Naționalei U21 a României”.

După șase runde disputate din campania de calificare, Spania se află pe primul loc, cu 18 puncte obținute din tot atâtea posibile. Bătălia pentru locul secund se va da între Suedia, România și Norvegia. Tricolorii pot obține calificarea de pe locul secund dacă se impun contra ambelor formații nordice, iar acestea nu vor obține puncte cu Spania.

Clasamentul grupei F, după șase runde:

  • 1. Spania – 18p
  • 2. Suedia – 11p
  • 3. România – 10p
  • 4. Norvegia – 9p
  • 5. Malta – 3p
  • 6. Insulele Feroe – 0p

Meciurile României rămase de disputat în grupa F:

  • 12 octombrie, ora 19:00: Insulele Feroe – România
  • 15 octombrie, ora 21:45: România – Norvegia
  • 15 noiembrie, ora 21:45: România – Suedia
  • 18 noiembrie, ora 21:45: Spania – România

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri