Corpul adolescentului dispărut în apele râului Prut a fost găsit fără viață

Publicat: 20 iul. 2023, 21:16, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Corpul adolescentului dispărut în apele râului Prut a fost găsit fără viață

Joi după-amiază, trupul neînsuflețit al adolescentului în vârstă de 16 ani, care dispăruse la începutul săptămânii în apele râului Prut, în localitatea Santa Mare, a fost găsit la aproximativ 18 kilometri în aval de locul unde i-au fost găsite obiectele personale.

Conform informațiilor furnizate de ISU Botoșani, corpul neînsuflețit al adolescentului a fost observat de către scafandri la suprafața apei, blocat în vegetația din apropierea malului.

Timp de patru zile, pompierii botoşăneni au depus toate eforturile pentru găsirea acestuia. La misiunea de căutare au participat în total peste 60 de salvatori, fiind alocate autospeciale de intervenţie cu bărci de la Detaşamentul de Pompieri Botoşani şi Garda de Intervenţie Ştefăneşti, echipaje de prim ajutor medical, cărora li s-au alăturat scafandrii de la ISU Botoşani, ISU Iaşi şi ISU Neamţ”, a precizat ISU.

Conform sursei citate, căutările pe apă au fost efectuate neîncetat cu cele trei ambarcațiuni, însă s-au dovedit extrem de dificile din cauza debitului mare de apă și a curenților foarte puternici.

Pompierii din Botoșani au fost solicitați să intervină luni pentru căutarea unui tânăr de 16 ani, care ar fi intrat în apele râului Prut, în zona localității Santa Mare, și nu a mai ieșit la suprafață. Apelul la numărul de urgență 112 a fost făcut de un localnic, după ce a găsit hainele tânărului pe mal.