Dynamo Kiev nu a învins-o pe Ferencvaros, deși a condus cu 2-0. Victorie pentru Barcelona, cu Juventus / VIDEO

Publicat: 29 oct. 2020, 09:21, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Dynamo Kiev nu a învins-o pe Ferencvaros, deși a condus cu 2-0. Victorie pentru Barcelona, cu Juventus / VIDEO
Mircea Lucescu

2-0 la pauză este cel mai periculos scor. Mircea Lucescu a trăit-o pe pielea lui. Dynamo Kiev și Ferencvaros au remizat, scor 2-2, miercuri seara, în etapa a doua a grupei G a Ligii Campionilor.

Vicecampioana Ucrainei a condus la pauză prin golurile înscrise de Viktor Tsigankov (28) și Carlos De Pena (41). Tokmac Nguen a redus din diferență în minutul 59. Cu un om mai puțin pe teren, echipa pregătită de IL Luce a fost egalată în ultimul minut din timpul regulamentar de joc, prin Boli.

În celălalt meci al grupei, fără Cristiano Ronaldo pe teren, Juventus a pierdut meciul disputat pe teren propriu, cu Barcelona, scor 0-2. Catalanii au deschis scorul în minutul 14, printr-un șut deviat al lui Dembele. Lionel Messi a închis tabela, din penalty, în prelungirile confruntării. Alvaro Morata a fost ghinionistul meciului. Jucătorul torinezilor a punctate de trei ori, în minutele 15, 30 și 55, dar de fiecare dată centralul nu a validat golul pe motiv de offside, în urma consultării VAR.

https://youtu.be/YkN0OSz36fc

După rezultatele de miercuri, Barcelona rămâne lider în Grupa G, cu 6 puncte, urmată de Juventus cu trei puncte. Pe ultimele două poziții se află Dinamo Kiev și Ferencvaros, cu câte un punct.

Rezultatele înregistrate miercuri, în Champions League, AICI