Sindicatul Europol, acuzații grave: Mașina unui polițist a fost incendiată pentru că acesta i-a făcut dosar penal unui șofer băut

Publicat: 06 dec. 2020, 20:00, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Sindicatul Europol, acuzații grave: Mașina unui polițist a fost incendiată pentru că acesta i-a făcut dosar penal unui șofer băut

Sindicatul Europol a postat pe Facebook un mesaj în care acuză că mașina unui polițist a fost incendiată, iar acesta a fost cu moartea pentru că i-a făcut dosar unui șofer care a condus băut.

”Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba. Este realitatea dureroasă din județul Botosani, unde în data de 3 decembrie, colegul nostru din cadrul Poliției Orașului Darabani a fost amenințat cu moartea pentru că a „îndrăznit” să-i întocmească un dosar penal unui bărbat pe care l-a prins conducând un autoturism sub influența alcoolului.

În următoarea seară, în timp ce se afla în locuință alături de familie, colegul nostru a fost alarmat de strigătele vecinilor, iar când a ieșit și-a văzut autoturismul în flăcări.

Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală, iar o astfel de faptă nu poate fi încadrată altfel decât ca ultraj, conducerea IPJ Botoșani nu a dispus măsuri de protecție pentru polițist și familia acestuia, cercetările efectuându-se doar pentru banala infracțiune de distrugere față de autori necunoscuți.

Vom interveni punctual pentru a ne asigura că polițistul va fi despăgubit pentru aceste daune și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din „distrugere” în „ultraj”, în condițiile în care avem suficiente elemente de cauzalitate care să asocieze incendierea cu calitatea de polițist”, a scris Sindicatul Europol pe Facebook.