Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Iohannis: Finalul de an este o bună ocazie de a privi spre viitor cu optimism și încredere

VIDEO: Mesajul transmis de Președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Anului Nou.

Articol de Radio România Actualităţi, 31 Decembrie 2023, 14:20

Finalul de an este o bună ocazie de a privi spre viitor cu optimism și încredere, consideră președintele Klaus Iohannis în mesajul de Anul Nou.

Şeful statului adăugat că în anul 2023 românii au traversat vremuri marcate de încercări și incertitudini, dar România a rămas o țară sigură, cu o guvernare stabilă, care a continuat să modernizeze marile sisteme publice.

Anul electoral 2024 ne va pune în fața unor opțiuni care vor marca destinul țării noastre, menționează președintele, care face un apel la exercitarea dreptului de vot la toate rundele de alegeri care vor urma.

Și premierul Marcel Ciolacu a postat un mesaj pe o rețea de socializare, în care vorbește despre câteva din proiectele sale din anul care se încheie astăzi, între acestea, lupta împotriva creșterii prețurilor, investițiile în producția românească, reducerea inflației sau renegocierea PNRR.

Șeful guvernului a făcut, totodată, un apel la încredere în noul an care va veni.

VIDEO: Mesajul transmis de Președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Anului Nou.

Klaus Iohannis: Dragi români, pe măsură ce ne apropiem de începutul unui nou an, reflectăm la ce a însemnat 2023 pentru fiecare dintre noi, dar și pentru parcursul nostru colectiv. Am traversat împreună vremuri de adâncă încercare și profunde incertitudini. Cu un război încă în desfășurare la granițele noastre, România a rămas o țară sigură. Suntem membri ai NATO, avem cele mai mari garanții de securitate din istorie și astfel, fiecare dintre noi este apărat în fața oricărei posibile amenințări.

Am reușit să menținem o guvernare stabilă, care a continuat să modernizeze marile sisteme publice, de la educație la sănătate, la infrastructură și administrație. România are o economie robustă și și-a consolidat independența energetică, inclusiv prin folosirea tehnologiilor verzi care protejează mediul.

Finalul de an este și o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism și încredere. Avem un uriaș potențial de dezvoltare, iar anul electoral 2024 ne va pune în fața unor opțiuni care vor marca destinul țării noastre. De aceea, pentru a reuși să transformăm România în țara pe care ne-o dorim, este vital să ne exercităm dreptul de vot la toate rundele de alegeri care vor urma.

Să întâmpinăm, așadar, anul 2024 cu speranță și cu convingerea că împreună putem depăși orice obstacol. În acest spirit al unității și al solidarității, vă urez tuturor un An Nou cu sănătate, plin de bucurii și împliniri! La mulți ani!

Schimbare importantă în regimul armelor de foc
România 09 Mai 2024, 07:44

Schimbare importantă în regimul armelor de foc

Guvernul vrea să armonizeze mai bine legislația privind regimul juridic al armelor de foc cu Constituția țării

Schimbare importantă în regimul armelor de foc
Circulație blocată pe DN7
România 09 Mai 2024, 07:36

Circulație blocată pe DN7

UPDATE: S-a reluat circulația pe ambele sensuri pe DN 7.

Circulație blocată pe DN7
Românii din 8 orașe pot obține certificatele de naștere și deces în format digital
România 08 Mai 2024, 22:30

Românii din 8 orașe pot obține certificatele de naștere și deces în format digital

Potrivit MAI, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă va fi introdus etapizat, în toată ţara,...

Românii din 8 orașe pot obține certificatele de naștere și deces în format digital
Trafic feroviar oprit între Valea Lungă și Copșa Mică
România 08 Mai 2024, 19:23

Trafic feroviar oprit între Valea Lungă și Copșa Mică

Traficul este oprit în urma unei viituri puternice pe râul Târnava Mică, precizează CFR.

Trafic feroviar oprit între Valea Lungă și Copșa Mică
A început exerciţiul militar Swift Response 24
România 08 Mai 2024, 19:19

A început exerciţiul militar Swift Response 24

Anul acesta, SWIFT RESPONSE este conexat cu exerciţiile naţionale QUADRIGA SOUTH din Germania, DACIA 24 din România şi SPRING...

A început exerciţiul militar Swift Response 24
Ministrul britanic al Apărării: 2024, un an critic în ceea ce priveşte războiul din Ucraina
România 08 Mai 2024, 18:46

Ministrul britanic al Apărării: 2024, un an critic în ceea ce priveşte războiul din Ucraina

Secretarul de stat responsabil cu forţele armate din cadrul Ministerului britanic al Apărării, Leo Docherty, vizitează România.

Ministrul britanic al Apărării: 2024, un an critic în ceea ce priveşte războiul din Ucraina
Actorul Florin Piersic are septicemie și este "în stare stabilă"
România 08 Mai 2024, 18:39

Actorul Florin Piersic are septicemie și este "în stare stabilă"

Infecţia, care a pornit de la o proteză montată la genunchi, s-a extins şi la sondele stimulatorului cardiac ce îi fusese...

Actorul Florin Piersic are septicemie și este "în stare stabilă"
Înscrierile la concursul naţional de titularizare se pot face până pe 17 mai
România 08 Mai 2024, 17:26

Înscrierile la concursul naţional de titularizare se pot face până pe 17 mai

Profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie, începând de astăzi şi până pe 17 mai, la concursul naţional de...

Înscrierile la concursul naţional de titularizare se pot face până pe 17 mai