13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiNicolae Robu: Incompetența este dusă prea departe! Nu mai acceptăm restricții aberante

Nicolae Robu: Incompetența este dusă prea departe! Nu mai acceptăm restricții aberante

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a scris, luni, pe Facebook, că „incompetența este dusă prea departe! Nu mai acceptăm restricții aberante”.

Acesta susține că oamenii trebuie lăsați să meargă la cumpărături când le este la îndemână, iar magazinele să rămână deschise cât doresc administratorii lor, chiar dacă va fi cu număr de persoane controlat înăuntru și cu măști.

„Și veți vedea că numărul de îmbolnăviri nu va crește! Va crește, în schimb, dacă le închideți la ora 18.00, idee pur și simplu debilă! Lăsați-ne să ne plimbăm cât vrem și unde vrem, fie și cu mască -deși e demonstrat că în aer liber masca nu-și are rostul! Și veți vedea că numărul de îmbolnăviri nu va crește! Ne veți îmbolnăvi, în schimb, de alte boli, veți afecta dezvoltarea biologică normală a copiilor noștri, ținându-ne închiși, frustrându-ne de aer liber și de soare”, scrie Robu, pe Facebook.

El adaugă că românii trebuie lăsați să facă sport, pentru că altfel se vor îmbolnăvi de alte boli, de bolile sedentarismului, de obezitate, va fi afectată dezvoltarea biologică normală a copiilor.

Robu le transmite guvernanților că acționează discreționar și nu fac studii

„Concentrați-vă pe respectarea normelor la locurile de muncă! Ajutați-i acolo pe angajatori și pe angajați! Voi refuzați să faceți studii științifice, pentru că vă place să acționați discreționar! Studiile v-ar arăta cât de fără sens sunt măsurile pe care le luați! Uitați-vă nu ce se întâmplă la Paris, unde măsurile din care vă inspirați nu produc niciun rezultat! Ba da, un rezultat produc: scot oamenii în stradă! Vreți asta și la noi?! Uitați-vă ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii, în state precum Texas, Florida, etc, unde se trăiește normal, doar cu câteva obligații logice impuse de autorități, acceptate de toată lumea tocmai pentru că sunt logice! Acolo sunt rezultate de imitat, din ce fac cei de-acolo trebuie să ne inspirăm”, mai spune Nicolae Robu.

Sute de oameni au protestat, în noaptea de duminică spre luni, în marile orașe ale țării față de noile restricții impuse pentru limitarea pandemiei. În Timişoara, oraşul cu cea mai mare incidenţă a numărului de cazuri de COVID-19, sute de oameni au ieşit în stradă fără să poarte mască şi au scandat „Arafat, nu uita, Timişoara nu-i a ta”. Liderii protestului le-au transmis participanţilor că amenzile pe care le vor primi nu sunt legale. Protestatarii au mers și acasă la primarul Dominic Fritz și au scandat „Demisia”. Primarul nu a avut nicio reacție.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă