11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiNou-născutul scos dintr-o toaletă a decedat la spital

Nou-născutul scos dintr-o toaletă a decedat la spital

Băieţelul a fost adus în stare gravă de către un echipaj SMURD.

“Starea copilului este extrem de gravă, este intubat, pe ventilaţie mecanică, se află în Terapie Intensivă. Are ca singură traumă hipoxia, nu prezintă alte semne de violenţă. Ştim că a fost scos dintr-o fosă septică, intubat, pentru că se afla în stop respirator. Este un nou-născut la termen, de patru kilograme. Prognosticul este rezervat”, a declarat, luni, dr. Silvia Constantin Dinescu, de la Spitalul de Copii Galaţi.

Duminică, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunţa că a auzit plânsete de copil din latrina din spatele casei. Imediat, la faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, SMURD şi pompieri.

“În după-amiaza zilei de 21 aprilie, pompierii din cadrul Punctului de lucru al ISU Galaţi, din Târgu-Bujor, au fost solicitaţi să intervină în localitatea Băleni. Ajuns de urgenţă la gospodăria lui D.N., echipajul condus de plutonier adjutant Oprea Ionel a luptat cu secundele în operaţiunile pentru extragerea unui bebeluş căzut în hazna. Iniţial, pompierii au săpat în lateralul fosei septice, pentru că placa de beton avea 4 metri pătraţi. Ulterior, datorită unui excavator solicitat din apropiere, s-a putut efectua o intrare în lateral, unde s-a coborât cu ajutorul scării de fereastră pentru a fi salvat la timp bebeluşul proaspăt născut”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Copilul a fost scos din toaletă, a fost resuscitat şi a ajuns în stare gravă la spital. Mama lui este internată la un spital din Târgu Bujor, iar după ce va fi externată, va fi anchetată de poliţişti care au deschis dosar penal pe numele său.

“A fost un apel la 112. Duminică, un bărbat a anunţat că a auzit scâncete de copil dintr-un wc din spatele locuinţei. La faţa locului s-au dus poliţiştii, un echipaj de pompieri şi o echipă SMURD. Copilul a fost resuscitat la faţa locului, apoi a fost dus la spital. Mama are 33 de ani. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală a nou-născutului de către mamă”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, mama micuţului ar fi declarat că s-ar fi dus la toaletă şi a născut acolo. Femeia mai are zece copii, nouă fiind în grija asistenţilor maternali, iar unul a decedat într-un incendiu.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă