19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRisc de avalanşe în munţii Făgăraş, Bucegi şi Parâng

Risc de avalanşe în munţii Făgăraş, Bucegi şi Parâng

Potrivit ANM, riscul este încadrat la nivelul 3 pe o scară de la 1 la 5, întrucât stratul de zăpadă proaspăt depusă depăşeşte în unele zone 20 de centimetri. După cum transmite Mediafax, meteorologii avertizează că vremea va fi uşor instabilă, local se vor semnala precipitaţii ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice. Acestea vor fi ploi la altitudini joase, iar la peste 1.800 de metri vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare de 60-80 km/h pe crestele din Carpaţii Meridionali. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

În Munţii Făgăraş, unde la altitudini de peste 1.800 de metri este risc însemnat de producere a unor avalanşe, s-a depus un strat proaspăt de până la 15 centimetri de zăpadă umedă, care încarcă suplimentar stratul vechi, umezit în partea sa superioară. În interiorul stratului se găsesc numeroase cruste de gheaţă care pot constitui planuri de alunecare pentru straturile superioare. Astfel, pe pantele suficient de înclinate se vor semnala curgeri şi avalanşe de topire ce pot antrena în cazuri izolate şi straturi din profunzime, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Munţii Bucegi, Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu, în Masivul Bucegi depunându-se un strat proaspăt de zăpadă de până la 20 centimetri. Astfel, până sâmbătă seara, la altitudini de peste 1.800 de metri, riscul de producere a unor avalanşe este însemnat, de 3 pe o scară de la 1 la 5. În grupa nordică a Carpaţilor Orientali riscul este moderat.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă