21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDirectorul general al AIEA, Yukiya Amano, a încetat din viaţă

Directorul general al AIEA, Yukiya Amano, a încetat din viaţă

“Secretariatul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică regretă să vă aducă la cunoştinţă cu profundă tristeţe decesul directorului general Yukiya Amano”, se arată în comunicat.

Acesta nu oferă detalii privind circumstanţele morţii. Surse diplomatice citate miercurea trecută de Reuters şi Kyodo au indicat că Amano intenţiona să demisioneze înainte de încheierea actualului său mandat, din cauza unor probleme de sănătate.

Într-o scrisoare pe care se pregătea să o trimită reprezentanţilor la AIEA pentru a-şi anunţa retragerea, Amano a salutat “rezultatele concrete” obţinute sub conducerea sa pentru a atinge “obiectivul atomului în slujba păcii şi dezvoltării”, declarându-se mândru de realizările agenţiei, se mai adaugă în comunicat.

Diplomatul japonez în vârstă de 72 de ani fusese numit în 2017 pentru un al treilea mandat consecutiv de patru ani în fruntea AIEA, mandat care urma să se încheie în mod normal la 30 noiembrie 2021.

Sănătatea lui Yukiya Amano a continuat să se deterioreze vizibil după ce agenţia a anunţat, în septembrie anul trecut, că acesta a fost supus unei proceduri medicale neprecizate care a avut loc în afara Austriei, unde are sediul AIEA.

Plecarea sa ridică întrebări privind direcţia pe care se va înscrie ulterior agenţia, deşi puţini se aşteaptă la schimbări în ce priveşte abordarea ei faţă de Iran sau alte probleme sensibile. AIEA se ocupă, între altele, de monitorizarea restricţiilor impuse activităţilor nucleare ale Iranului în baza acordului din 2015 cu marile puteri, din care SUA s-au retras anul trecut.

Yukiya Amano a afirmat în repetate rânduri că activitatea agenţiei este de natură tehnică şi nu politică, ca reacţie la mandatul predecesorului său Mohamed El Baradei, care a primit în 2005, împreună cu AIEA, Premiul Nobel pentru Pace şi care a intrat în dispute cu oficiali americani în legătură cu Iranul, menţionează Reuters.

Amano intenţiona să plece în martie anul viitor, timp în care Consiliul guvernatorilor AIEA poate alege un succesor, care trebuie să aibă şi aprobarea Conferinţei generale a agenţiei, o reuniune a tuturor statelor membre. Următoarea Conferinţă generală a AIEA este prevăzută pentru luna septembrie a.c..

Doi posibili candidaţi la succesiunea sa sunt ambasadorul Argentinei la AIEA, Rafael Grossi, care a mai candidat la conducerea acestei organizaţii, şi românul Cornel Feruţă, coordonator-şef al AIEA şi practic şeful de cabinet al lui Amano, a mai consemnat Reuters.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă