18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăAEP a suspendat acordarea subvenţiei pentru PMP

AEP a suspendat acordarea subvenţiei pentru PMP

Eugen Tomac, președintele PMP, a anunţat, că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a emis o decizie „nedreaptă, nelegală şi absolut fără nicio logică”, prin suspendarea acordării subvenţiei partidului, el precizând că formaţiunea are conducere legitimă.

Preşedintele PMP anunţă că partidul va utiliza toate mijloacele legale pentru a corecta această decizie absolut revoltătoare. De asemenea, şeful AEP, Toni Greblă, a explicat că PMP are pe rol un litigiu privind conducerea partidului, iar după soluţionare vor fi transferaţi banii în conturile partidului.

AEP a emis o decizie nedreaptă, nelegală şi absolut fără nicio logică. Partidul are conducere legitimă şi a comunicat excelent timp de un an şi jumătate cu AEP. Nu avem nicio explicaţie raţională de ce a fost luată o asemenea decizie împotriva unui partid cu reprezentare europeană. După PSD şi PNL, Partidul Mişcarea Populară are cei mai mulţi aleşi locali în administraţia din România. Vom utiliza toate mijloacele legale pentru a corecta această decizie absolut revoltătoare”, scrie Eugen Tomac.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că instituţia a decis să suspende plata subvenţiei către Partidul Mişcarea Populară, în urma litigiului privind conducerea formaţiunii, între fostul preşedinte Cristian Diaconescu şi noua conducere, aleasă de Congres, în persoana liderului Eugen Tomac, care nu a fost soluţionat şi se află încă în instanţă şi precizează că banii vor fi transferaţi formaţiunii după soluţionarea acestui litigiu.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...
Ultima oră
Pe aceeași temă