21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăPSD solicită anchetă împotriva celor care au folosit imaginea lui Iisus în...

PSD solicită anchetă împotriva celor care au folosit imaginea lui Iisus în campania electorală

În primul, “actorul care interpreta rolul Mântuitorului folosea expresii injurioase împotriva PSD”, iar în al doilea “enunţă mesaje de susţinere în favoarea PSD, cu scopul evident de a îndrepta oprobriul public împotriva” formaţiunii, spun reprezentanţii PSD. “PSD solicită autorităţilor în drept să declanşeze imediat o anchetă pentru a-i identifica pe cei care au folosit numele şi sloganul PSD în această campanie murdară”, mai spun ei.

“Partidul Social Democrat îşi exprimă indignarea faţă de campania murdară a Opoziţiei care foloseşte imaginea Sfântului Mântuitor Iisus Hristos în clipuri electorale, cu scopul de a ataca sau de a compromite PSD. Autorii acestei campanii mizerabile sfidează şi batjocoresc credinţa creştină împărtăşită de cea mai mare parte a cetăţenilor români”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de PSD.

Potrivit sursei citate, “după ce au folosit această imagine în sfintele zile ale Sărbătorii de Paşti, când actorul care interpreta rolul Mântuitorului folosea expresii injurioase împotriva PSD, cei din Opoziţie care se află în spatele acestei campanii incalificabile au schimbat abordarea şi au difuzat recent, în mediul online, un alt videoclip în care actorul care îl interpretează pe Iisus Hristos enunţă mesaje de susţinere în favoarea PSD, cu scopul evident de a îndrepta oprobriul public împotriva Partidului Social Democrat”.

“PSD solicită autorităţilor în drept să declanşeze imediat o anchetă pentru a-i identifica pe cei care au folosit numele şi sloganul PSD în această campanie murdară. Dincolo de folosirea ilegală a identităţii PSD, considerăm că această campanie josnică şi ticăloasă reprezintă o ofensă gravă împotriva credinţei poporului român şi se circumscrie infracţiunilor contra libertăţii religioase, prevăzute în Codul Penal”, arată reprezentanţii PSD.

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Elevii români, medaliați la Olimpiada Balcanică de Matematică. Mesajul ministrului Educației

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă