21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAna Bogdan, în optimi la Bogota

Ana Bogdan, în optimi la Bogota

Ana Bogdan (26 ani, 124 WTA), semifinalistă anul trecut la Bogota, venea după şapte eşecuri consecutive în acest an, dar a reuşit să obţină victoria după două ore şi 33 de minute în faţa unei adversare venite din calificări (24 ani, 217 WTA).

Meciul a fost unul cu destul de multe greşeli, de ambele părţi, franţuzoaica având nu mai puţin de 14 duble greşeli, iar Ana 2.

Românca a dominat primul set, adjudecat cu 6-2, dar a avut o evoluţie oscilantă în actul secund, în care a fost condusă cu 3-1 după ce a început cu break, a avut 4-3 şi 5-4, însă nu a reuşit să încheie meciul, deşi a servit pentru victorie. În tiebreak, Ana Bogdan a ratat două mingi de meci, iar Paquet a reuşit să câştige setul (9-7). Bogdan a jucat foarte bine în decisiv, a condus cu 5-0, dar a avut o uşoară relaxare, concretizată în două ghemuri ale adversarei, câştigând cu 6-2. Ana Bogdan a fructificat abia a şaptea sa minge de meci.

Ana Bogdan a mai învins-o pe Paquet la singura confruntare anterioară, în 2015, la Glasgow (ITF), în optimi, cu 6-4, 5-7, 6-2.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în optimi cu spaniola Sara Sorribes Tormo, victorioasă cu 6-4, 6-4 în faţa americancei Christina McHale.

În alt meci, Irina Bara, venită din calificări, a fost învinsă de italianca Sara Errani, ajunsă pe tabloul principal din postura de ”lucky loser”, cu 4-6, 6-2, 6-3, după două ore şi 10 minute.

Bara (24 ani, 170 WTA) a comis 6 duble greşeli, în schimb Errani (31 ani, 243 WTA) a comis nu mai puţin de 18 duble greşeli.

Bara, care trebuia iniţial să joace în primul tur cu slovena Dalila Jakupovic (90 WTA), cap de serie numărul 9, va primi un cec de 2.100 dolari şi 19 puncte WTA. Irina Bara va evolua marţi şi la dublu, alături de Elena Gabriela Ruse, adversarele din primul tur fiind Laura Pigossi (Brazilia) şi Renata Zarazua (Mexic).

Sursa: Agerpres

Cele mai citite

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...
Ultima oră
Pe aceeași temă