13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportCare va fi primul meci de fotbal din România de la declanșarea...

Care va fi primul meci de fotbal din România de la declanșarea pandemiei

Conform directorului de imagine al FC Rapid, Lucian Ionescu, meciul se va disputa în condiţii speciale, fără spectatori, conform noilor reglementări prevăzute în ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii.

“Meciul amical de mâine de la Săftica (ora 17:00) va fi închis nu doar pentru presă, ci şi pentru o parte din staff-ul ambelor echipe. Nici eu nu am acces. Antrenorii şi jucătorii celor două echipe nu vor oferi declaraţii la plecarea din bază după meci. Meciul este organizat de către Dinamo”, a declarat Lucian Ionescu.

Întâlnirea de miercuri va reprezenta şi debutul antrenorilor Adrian Mihalcea şi Dan Alexa la echipele lor, FC Dinamo, respectiv FC Rapid, având în vedere că ambii au fost instalaţi în funcţii cu puţin timp înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19.

La 16 martie, o dată cu decretarea stării de urgenţă ca urmare a pandemiei de coronavirus, competiţiile fotbalistice de pe teritoriul României au fost întrerupte. Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Cele mai citite

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă