16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportSorana Cîrstea s-a retras din echipa României de Fed Cup

Sorana Cîrstea s-a retras din echipa României de Fed Cup

Aflată pentru doar a doua orară în Grupa Mondială, de la introducerea actualului format competiţional, România va trebui să înfrunte Cehia, la începutul lui 2019, dar şi următoarele partide, fără una dintre cele mai bune reprezentante ale sale. Jucătoarea care a adus două puncte decisive pentru calificărea României în Grupa Mondială Fed Cup, încheind partida din barajul din 2014 cu Serbia după patru meciuri, şi-a anunţat, luni, retragerea din echipa condusă de Florin Segărceanu. Sorana Cîrstea le-a transmis fanilor un mesaj pe contul oficial de Facebook prin care îşi explică decizia.

“După 12 ani de jucat pentru România, a venit momentul să îmi anunţ oficial retragerea din echipa naţională de Fed Cup. La 16 ani şi 14 zile am jucat primul meci, fiind şi astăzi cea mai tânără debutantă din istoria ţării noastre! Am reprezentat cu mândrie şi onoare tricolorul de fiecare dată când am avut ocazia! Simt că mi-am făcut datoria şi acum este momentul să predau ştafeta noii generaţii!”, a transmis Sorana Cîrstea.

Jucătoarea din Târgovişte a completat: “Aş vrea să mulţumesc cu această ocazie colegelor de echipă, federaţiei, căpitanilor, antrenorilor şi celor care au pus umărul la succesul nostru! Dar mai ales românilor care m-au susţinut atât de frumos de-a lungul anilor!”

Sorana Cîrstea este, în acest moment, a cincea jucătoare a României în clasamentul WTA. În vârstă de 28 de ani, Cîrstea a fost convocată în echipă de 19 ori, adunând participări în 7 ani, începând cu 2006 şi până în 2018, an în care a jucat o partidă la simplu, contra Canadei, câştigată cu dublu 6-2 şi a mai fost folosită la dublu, alături de Mihaela Buzărnescu, împotriva Elveţiei.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă