Audierea comisarilor desemnaţi de România, Ungaria şi Franţa vor avea loc pe 14 noiembrie

Audierile comisarilor desemnaţi de România, Ungaria şi Franţa vor avea loc pe 14 noiembrie, au decis liderii Parlamentului European, reuniţi în Conferinţa Preşedinţilor (COP, formată din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice), a anunţat vineri Directorul general pentru comunicare şi purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, Jaume Duch.

08 nov. 2019, 12:11
Audierea comisarilor desemnaţi de România, Ungaria şi Franţa vor avea loc pe 14 noiembrie

După ce vor primi undă verde din partea Comisiei Afaceri Juridice (JURI), abilitată să verifice eventualele conflicte de interese în cazul comisarilor europeni desemnaţi, cei trei candidaţi, Olivier Varhelyi (Ungaria), Adina Vălean (România), şi Thierry Breton (Franţa), vor fi audiaţi în comisiile de specialitate aferente portofoliilor alocate.

Astfel, Varhelyi, care a primit portofoliul „Vecinătate şi extinderre”, va fi audiat în comisia Comisia Afaceri Externe (AFET) între orele locale 08:00 – 11:00, Vălean, care a primit portofoliul ”Transporturi”, va fi audiată în Comisia Transport şi Turism (TRAN) în intervalul 13:00-16:00, iar Breton, căruia i s-a atribuit portofoliul ”Piaţa internă” va fi audiat în Comisia Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) între orele 13:00-16:00.