Christoph Metzelder, vicecampion mondial cu naţionala Germaniei, cercetat pentru pornografie infantilă

Fostul internaţional german Christoph Metzelder este cercetat într-un caz de ponografie infantilă, informează lefigaro.fr, care citează cotidianul Bild.

04 sept. 2019, 11:21
Christoph Metzelder, vicecampion mondial cu naţionala Germaniei, cercetat pentru pornografie infantilă

Metzelder ar fi deţinut şi distribuit fişiere cu fotografii pornografice cu minori. Marţi după-amiază, poliţia a descins la casa fostului fotbalist şi a confiscat un computer şi un telefon mobil.

Un purtător de cuvânt al parchetului din Hamburg a confirmat că o anchetă preliminară a fost deschisă în cazul unui bărbat de 38 de ani, fără a-i preciza numele.

O femeie care a avut o relaţie cu Metzelder ar fi furnizat poliţiei, în urmă cu trei săptămâni, fotografii primite pe WhatsApp de la fostul fundaş.

Christoph Metzelder s-a retras din activitate în 2013, după ce a jucat la Borussia Dortmund, Real Madrid şi Schalke 04. La această ultimă echipă, el a fost coechipier cu Ciprian Marica.

Metzelder, 38 de ani, a jucat de 47 de ori în naţionala Germaniei, fiind vicecampion mondial în 2002 şi vicecampion european în 2008.