Controlorul CFR filmat fără mască de protecţie a fost retrogradat din funcţie şi nu va mai intra în contact cu călătorii

Şeful de tren care a fost filmat pe ruta Bucureşti – Constanţa în timp ce nu poartă mască a fost retrogradat profesional. Prin urmare, în urm cercetării interne făcute de CFR Călători acesta nu va mai intra în contact cu călătorii, trecând pe un post inferior, cu salariul diminuat.

RomaniaTV.net
04 aug. 2020, 15:32
Controlorul CFR filmat fără mască de protecţie a fost retrogradat din funcţie şi nu va mai intra în contact cu călătorii

„CFR Călători s-a autosesizat cu privire la nerespectarea măsurilor de protecţie individuală de către un angajat. În urma cercetării interne conform reglementărilor legale în vigoare, comisia de disciplina a decis ca şeful de tren să fie retrogradat profesional, astfel încât să nu mai intre în contact cu publicul călător”, a transmis, marţi, compania feroviară, într-un comunicat de presă.

Citeşte şi:INCREDIBIL! Un controlor le CFR spune călătorilor că nu există pandemie şi că purtăm măşti „de proşti” VIDEO

De asemenea, din funcţia de şef de tren a fost trecut pe un post inferior, de manevrant vagoane, iar salariul i-a fost diminuat corespunzator.

„CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Masca de protecţie este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât şi pentru călători. Orice abatere de la această regulă va fi sancţionată ferm conform reglementărilor în vigoare. În plus, purtarea măştii de protecţie a devenit obligatorie şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare”, a precizat sursa citată.

Un călător pe ruta de tren Bucureşti-Constanţa a filmat mai mulţi călători şi chiar pe controlorul trenului fără mască, ba chiar dialogând pe tema existenţei pandemiei de COVID 19, angajatul CFR fiind de părere că aceasta nu există şi că nu este nevoie de măşti de protecţie.

„Cine a declarat pandemia în ţara asta? E declarată cumva pandemia în ţara asta şi eu nu ştiu? În România, Ministerul Sănătăţii nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesaţi. Deci nu faceţi nişte afirmaţii care nu le înţelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătăţii. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie”, a afirmat controlorul.

Întrebat de către călătorul care-l filma de ce purtăm atunci măştile de protecţie, controlorul a afirmat: „De proşti, de aia, că nu le purtăm de deştepţi, că dacă le purtam de deştepţi…”.

Oamenii legii au anunţat că bărbatul respectiv a fost invitat să se prezinte la sediul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, fiind amendat cu suma de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală