Focuri de armă într-un club din Buzău

Un scandal monstru a avut loc, duminică, într-un club din Buzău. În timpul conflictului dintre două grupuri de tineri au fost trase focuri de armă. 

07 apr. 2019, 20:27
Focuri de armă într-un club din Buzău

Bărbatul care a tras cu arma a fost reţinut de poliţiştii din Buzău.

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, în zona unui club de pe raza municipiului Buzău a avut loc un conflict spontan între patru buzoieni pe de o parte şi şase prahoveni, de cealaltă parte. Din verificările efectuate se pare că incidentul s-ar fi produs pe fondul unor discuţii legate de unele dedicaţii muzicale. Unul dintre prahoveni a folosit un pistol tip Airsoft, armă ce nu este supusă autorizării şi a tras două focuri în plan vertical, niciunul nefiind vătămat.

Alertată, Poliţia a intervenit la faţa locului, identificându-i şi conducându-i la sediu pe scandalagii.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice, iar un prahovean a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.