Fostul jucător sârb Miljan Mrdakovic s-a sinucis

Fostul fotbalist sârb Miljan Mrdakovic s-a sinucis sâmbătă, la Belgrad, împuşcându-se în cap, a anunţat presa locală, citată de EFE.

RomaniaTV.net
24 mai 2020, 16:55
Fostul jucător sârb Miljan Mrdakovic s-a sinucis

Fostul atacant, care avea 38 de ani, s-a sinucis într-un apartament închiriat unde locuia împreună cu prietena sa, scrie Agerpres, citând ziarul Kurir.

Miljan Mrdakovic şi-a început cariera la juniorii echipei Radnicki Nis, din oraşul natal, apoi s-a transferat la Partizan Belgrad.

Fostul atacant a jucat la numeroase cluburi, printre care Anderlecht şi Gent, în Belgia, Salzburg (Austria), Maccabi Tel Aviv, Vitoria Guimaraes (Portugalia), Apollon Limassol şi AEK Larnaca (Cipru). În ţara sa, el a mai fost legitimat la Vojvodina Novi Sad, Rad Belgrad şi OFK Beograd, la ultima încheindu-şi cariera în 2017.

Citeşte şi:  

Mrdakovic a disputat trei meciuri pentru echipa olimpică a Serbiei la Jocurile din 2008 de la Beijing şi a avut 9 selecţii pentru naţionala U-21 a ţării sale.

Presa locală scrie că Mrdakovic are un băiat în vârstă de 16 ani, care s-a dedicat de asemenea fotbalului.