Gheorghe Flutur ar fi chemat un medic de acasă la miezul nopţii ca să-l testeze. Şefa DSP Suceava: „Să nu mă scufundaţi pe mine de tot”

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a fost interceptat de procurori în timp unei discuţii cu medicul Cătălina Zorescu de la Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Epidemiologul ar fi fost chemat la miezul nopţii pentru a-l testa pe Flutur, aşa cum reiese din stenogramele discuţiei care au fost publicate de Antena1.

RomaniaTV.net
07 mai 2020, 08:43
Gheorghe Flutur ar fi chemat un medic de acasă la miezul nopţii ca să-l testeze. Şefa DSP Suceava: „Să nu mă scufundaţi pe mine de tot”

Informaţia apare în dosarul penal aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Stenograma unei convorbiri telefonice între preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi medicul Cătălina Zorescu a fost difuzată, miercuri, de Observator.

Gheorghe Flutur a sunat-o pe Cătălina Zorescu, în momentul în care era internat la Spitalul Judeţean Suceava, fiind infectat cu noul coronavirus.

Preşedintele CJ Suceava i-a cerut să explice public cum a fost posibil ca el să figureze drept medic în buletinul de analiză. Flutur a susţinut că greşeala a fost făcută de DSP şi că nu s-a dat drept medic pentru a fi testat pentru coronavirus mai repede.

În discuţie, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu îl roagă pe Gheorghe Flutur să nu o „scufunde prea tare”, pentru că a chemat-o de acasă, aproape de miezul nopţii să recolteze analiza.

Ştirisuceava.net a publicat stenograma discuţiei telefonice dintre Gheorghe Flutur şi Cătălina Zorescu.

Cătălina Zorescu: Dar să nu mă scufundaţi pe mine de tot, pentru că ştiţi care o fost contextul atunci, în noaptea aia! Georghe Flutur: Cu ce să scufund?
Cătălina Zorescu: Da, ştiţi adică să…
Gheorghe Flutur: Bun, dar eu doar, n-a fost totul corect şi legal? Contextul a fost că am venit de bună credinţă să ne facem toţi analizele… eu nu am fost…
Cătălina Zorescu: Contextul a fost că am fost chemată la 11 jumate… da? Ăsta o fost contextul!
Gheorghe Flutur: Adică dumneavoastră ce spuneţi? Da, da, am înţeles… Da’ ce spuneţi, că la ora aia nu se recoltau sau de ce?
Cătălina Zorescu: La ora aia eram acasă, era 11 jumate…
Gheorghe Flutur: Aha!
Cătălina Zorescu: Da? Eram terminaţi.
Gheorghe Flutur: Dar la medici când aţi recoltat dumneavoastră?
Cătălina Zorescu: Dar n-am recoltat la medici, eraţi numai dumneavoastră de la Consiliul Judeţean acolo şi un singur medic, Văcăreanu! (…)

Gheorghe Flutur s-a vindecat de coronavirus. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a revenit la serviciu