Liviu Pop, despre scrisoarea lui Timmermans: O cârdăşie cu Iohannis, i-a dictat Iohannis ce să scrie

Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, a declarat că scrisoarea de avertizare trimisă autorităţilor române de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans "este o cârdăşie cu domnul Iohannis, i-a dictat domnul Iohannis ce să scrie".

RomaniaTV.net
14 mai 2019, 09:29
Liviu Pop, despre scrisoarea lui Timmermans: O cârdăşie cu Iohannis, i-a dictat Iohannis ce să scrie

„Evident, că această cârdăşie nu face altceva decât să aducă încă o dată în prim plan această dublă măsură, în care nu se doreşte ca adevărul sau principiile să conteze, ci doar interesul pur electoral, disperarea domnului Iohannis pentru un al doilea mandat îl duce în zona aceasta a penibilului, până la urmă, pe domnul Timmermans”, a declarat Liviu Pop la RFI, potrivit News.ro.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis le-a ”dictat” ce să scrie şi asociaţiilor de magistraţi şi experţilor Comisiei de la Veneţia, care au criticat modificările din justiţie, senatorul PSD a răspuns: ”Politica penală a unui stat o face statul. Dacă dânşii mor de grija românilor şi de acest Cod Penal, care a fost modificat în conformitate cu deciziile CCR, să ia măsurile din Codul Penal din România şi să le aplice în unele state membre”.

”Dacă oficialii europeni mor de grija românilor şi de acest Cod Penal, să ia măsurile din Codul Penal din România şi să le aplice în unele state membre”, a mai declarat senatorul PSD Liviu Pop.

Liviu Pop consideră că ”toate acuzaţiile ori insinuările făcute de Timmermans în acea scrisoare sunt fără temei”.

„Nu există nici un risc asupra statului de drept. Dimpotrivă, odată cu noile legi ale justiţiei, făcute pe baza propunerilor experţilor, implicit a celor din CSM, nu facem altceva decât să consolidăm independenţa judecătorilor”, susţine el.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunţat într-o scrisoare trimisă primilor patru oameni din statul român că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE (”opţiunea nucleară”) în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare, anunţă G4Media.ro, citând surse politice. Scrisoarea a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Citeşte şi: Comisia Europeană ameninţă România cu declanşarea Articolului 7 dacă vor fi operate modificările la codurile penale