Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva intră în reparaţii, deşi nu a fost deschisă. Au apărut fisuri în asfalt

O porţiune din lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva va intra în reparaţii, deși încă nu a fost deschisă circulaţiei. Mai exact au apărut fisuri în asfalt. Un expert independent va evalua calitatea acestui lot de autostradă, iar în urma acestei expertize  se va stabili ce lucrări de reparaţii se impun şi cine le va executa. Reprezentanţii statului, citaţi de Economica.net, vorbesc despre probleme grave de execuţie, utilizarea de pământ vegetal la terasament, infiltraţii de apă în corpul autostrăzii, fisuri până la terasament.

11 sept. 2019, 09:42
Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva intră în reparaţii, deşi nu a fost deschisă. Au apărut fisuri în asfalt

CNAIR a executat vineri garanţia constructorului lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, înainte de a fi pronunţată decizia Tribunalului Bucureşti prin care se suspenda executarea garanţiei, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Autostrăzi.

Prin urmare, CNAIR va putea demara, în regie proprie, lucrările de decolmatare a şanţurilor și de montare a gardurilor, în vederea deschiderii circulației.

Însă, potrivit unor informații de ultim moment, o porțiune din noua șosea s-a avariat deja, astfel că vor fi necesare lucrări suplimentare pentru ca autostrada să fie deschisă traficului în condiții de siguranță. 

În paralel, se va face o expertiză cu un expert independent asupra calităţii acestui lot de autostradă. În urma acestei expertize, se va stabili ce lucrări de reparaţii se impun şi cine le va executa mai exact.

Reprezentanţii statului vorbesc despre probleme grave de execuţie, utilizarea de pământ vegetal la terasament, infiltraţii de apă în corpul autostrăzii, fisuri până la terasament. Potrivit lor, din cele 21 de carote luate pentru fiecare kilometru nou de autostradă, 19 au fost cu probleme.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost atribuite la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA asocierii de firme Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construccciones SA – Arcadis Eurometudes SA. Din suma totală, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.