Mircea Lucescu în PERICOL! I-a vizitat pe jucătorii lui Dinamo cu o zi înainte ca şase dintre ei să fie depistaţi pozitiv cu COVID

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai de succes antrenori români, în vârstă de 74 de ani, i-a vizitat pe jucătorii lui Dinamo miercuri, cu o zi înaintea anunţului că şase fotbalişti ai clubului din Ştefan cel Mare au fost testaţi pozitiv cu COVID 19.

RomaniaTV.net
16 iul. 2020, 13:07
Mircea Lucescu în PERICOL! I-a vizitat pe jucătorii lui Dinamo cu o zi înainte ca şase dintre ei să fie depistaţi pozitiv cu COVID

„Miercuri a fost şi Mircea Lucescu la antrenament, a venit la iniţiativa suporterilor, iar eu am fost de acord imediat. E o personalitate, iar vorbele sale pot însemna ceva pentru jucători”, a declarat Gigi Mulţescu, potrivit digisport.ro.

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, joi, că şase jucători de la Dinamo au fost testaţi cu noul coronavirus, iar meciul pe care „alb-roşii” îl aveau programat, de la ora 19.00, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte, a fost amânat.

„Înţeleg că este vorba de şase jucători testaţi pozitiv, se va repeta testul în cursul zilei de astăzi, mâine vom avea rezultatele să vedem dacă se confirmă prima testare sau nu. Vom amâna meciul, nu am luat încă o decizie scrisă, însă cu certitudine meciul din această seară se amână. Căutăm soluţii pentru a vedea cât de mult trebuie să ne întindem cu play-out-ul şi dacă avem date necesare, o să discutăm şi cu partenerii media şi vom reveni cu o decizie în cel mai scurt timp”, a declarat Ştefan, la ProX.

Cei şase jucători care au ieşit pozitiv la testul COVID-19 sunt Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Ştefan Fara, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr. Doi dintre aceştia ar avea simptomele bolii Covid-19, conform sursei citate.

Dinamo are două meciuri amânate, după ce înaintea reluării sezonului, la 12 iunie, magazinerul echipei a fost testat pozitiv cu Sars-CoV-2.

Una dintre aceste partide amânate este chiar cea reprogramată pentru joi, din etapa a III-a a play-out-ului Ligii I.

Citeşte şi: Şase fotbalişti de la Dinamo, infectaţi cu coronavirus. Vestea aruncă în aer Liga 1, meciul cu Chindia a fost amânat