Primarul din Iaşi, amendat pentru declaraţii rasiste cu 10.000 de lei. „Naţiuni coborâte din copac”

Primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica, a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu suma de 10.000 de lei, după ce  a declarat că „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină șefi”.

RomaniaTV.net
29 ian. 2020, 16:54
Primarul din Iaşi, amendat pentru declaraţii rasiste cu 10.000 de lei. „Naţiuni coborâte din copac”

Potrivit CNCD, afirmaţiile edilului reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

În septembrie anul trecut, pimarul din Iași, Mihai Chirica, s-a lansat, într-un interviu, într-o serie de teorii rasiste. Edilul a precizat că vine de la o discuție cu mai mulți academicieni, afirmând faptul că un copil ar trebui dus la şcoală cu forţa, adăugând faptul că dacă nu se investeşte în educaţie  „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi”.

Citeşte şi: Anchetă socială pentru cuplurile care îşi doresc să aibă copii! Ce condiţii rasiste trebuie să îndeplinească

De asemenea, cu o amendă de 10.000 de lei a fost sancţionat şi vicepreşedintele USR Botoşani Adiran Hobjilă, care a declarat în luna decembrie faptul că „romii trebuie scoși din Centrul Vechi”.

„Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi, reamenajăm totul. Oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”, susţinea Adrian Hobjilă, la vremea respectivă.