PSD are o propunere de prim-ministru! Marcel Ciolacu: „Este un fost membru PSD”

Liderul PSD susţine faptul că moţiunea de cenzură va trece iar în acel moment se va putea observa jocul politic al PNL. De asemenea, Marcel Ciolacu a declarat că are o propunere de prim-ministru la Cotroceni, acesta fiind un fost membru PSD.

RomaniaTV.net
19 aug. 2020, 17:36
PSD are o propunere de prim-ministru! Marcel Ciolacu: „Este un fost membru PSD”

„A rămas că vineri ne vom întâlni din nou şi vom decide. Din punctul nostru de vedere, acest Guvern trebuie să plece cât mai repede. Am mai văzut în Europa când au existat suspiciuni de mită şi fraudă şi miniştrii au fost demişi. Moţiunea e depusă doar de PSD şi parlamentarii afiliaţi, sunt 205 voturi şi avem discuţii cu toate partidele politice. Am văzut că Victor Ponta a declarat că va vota moţiunea. O moţiune când este depusă se vede cine este la putere şi cine este în opoziţie. Tot jocul politic se va vedea. La moţiune vom vedea cine este la putere şi cine nu” , a declarat Marcel Ciolacu.

„Da, moţiune va trece şi în acel moment când un Guvern primeşte votul de plecare, votul pe moţiune, în momentul acela Guvernul trebuie să plece. Conform Constituţiei atributul de desemnare a premierului îl are preşedintele. Dacă el doreşte să respecte Constituţia, sunt ferm convins că în 48 de ore va fi numit un nou cabinet” , susţine preşedintele PSD.

„Vom merge cu o propunere de prim-ministru la Cotroceni. Este un fost membru al PSD” , a menţionat Marcel Ciolacu.

„Avem soluţii şi vom veni cu un program economic pe termen mediu. Nu poţi să deschizi şcolile fără să testezi profesorii şi cadrele auxiliare. Mâine când vom citi moţiunea vom veni şi cu măsurile în Parlament, la tribună” , susţine preşedintele PSD.