Un tânăr se află în stare gravă după ce a căzut în gol în timp ce ştergea geamurile unei locuinţe

Un tânăr de 24 de ani a fost transportat în stare de comă cu ambulanţa la spital după ce, miercuri, în municipiul Constanţa, a căzut în gol de la circa 7 metri, în timp ce ştergea geamurile unui imobil, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

26 iun. 2019, 10:00
Un tânăr se află în stare gravă după ce a căzut în gol în timp ce ştergea geamurile unei locuinţe

„Un bărbat de 24 ani care ştergea geamurile apartamentului, la etajul 1, pe strada I. L. Caragiale, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut de la etajul respectiv, de la o înălţime de circa 7 metri. Acesta a fost preluat de ambulanţă, în stare gravă, efectuându-se manevre de resuscitare”, a transmis IPJ Constanţa.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral sever şi a fost transportat, în stare de comă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Doi martori la cele petrecute au declarat că se aflau împreună cu tânărul căzut de la înălţime pentru efectuarea unor lucrări la respectivul imobil, victima fiind proprietarul unei firme de curăţenie.