După ce a realizat una dintre cele mai spectaculoase mutări ale verii prin aducerea lui Neymar, Al-Hilal continuă să se întărească și este pe cale să aducă un atacant din Premier League.

Aleksandar MitrovicFoto: Zac Goodwin / PA Images / Profimedia

Aleksandar Mitrovic, la un pas de a semna cu Al-Hilal - Sârbul nu a fost în lot la ultimul meci al lui Fulham

Al-Hilal este una dintre cele mai active echipe pe piața transferurilor din Arabia Saudită, iar formația care l-a adus recent pe Neymar este gata să cumpere un jucător de atac din Premier League.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Al-Hilal a ajuns la un acord cu Fulham pentru transferul definitiv al atacantului Aleksandar Mitrovic, iar în schimbul acestuia arabii vor achita peste 50 de milioane de euro.

Jucătorul ar urma să călătorească sâmbătă seară către Arabia Saudită și să semneze un contract valabil până în vara anului 2026.

La Al-Hilal, Mitrovic ar urma să formeze o super-tripletă alături de Neymar și Malcom, ambii transferați în această vară pentru 150 de milioane de euro.

Mai mult decât atât, Aleksandar Mitrovic nu a fost inclus de Fulham în lotul pentru meciul din Premier League cu Brentford, lucru care întărește ideea că vârful sârb va juca în Arabia Saudită încă din acest sezon.

În cele 206 apariții strânse în tricoul celor de la Fulham, Mitrovic a marcat de 111 ori.